Ce salariu avea medicul Alexandru Săvulescu de la Spitalul Militar, acuzat de procurorii DNA de luare de mită
- Maria Miron
- 20 septembrie 2022, 17:16
Chirurgul - șef al Secției Chirurgie generală II din cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central a fost pus sub control judiciar, după ce anchetatorii au descoperit că inculpatul a primit bani și bijuterii pentru intervenții chirurgicale ori examene medicale de specialitate. Pe lângă asta, veniturile „suplimentare” ale lui Săvulescu ajungeau la sute de mii de euro pe an.
Medicul Alexandru-Florin Săvulescu, pus recent sub control judiciar, avea două salarii, unul primit de la Spitalul Militar, iar celălalt de la Universitatea Titu Maiorescu, unde era profesor.
Ce salariu avea medicul Alexandru Săvulescu, acuzat de luare de mită
Conform ultimei declarații de avere a lui Alexandru Săvulescu, medicul a primit un salariu de 183.000 de lei pe an de la Spitalul Militar, plus 50.000 de lei pe an drept salariu de profesor la Universitatea „Titu Maiorescu” din București. Rezultă, deci, suma de 233.000 de lei pe an, echivalentul a circa 46.000 de euro, mai exact aproape 19.500 de lei pe lună.
Totuși, în biroul lui Alexandru Săvulescu de la Spitalul Militar au fost descoperiți bani și obiecte de valoare de circa 300.000 de euro, asta pentru că șeful Secției Chirurgie Generală II ar fi obligat pacienții să-i plătească câte 3.000 de euro pentru o intervenție de micșorare a stomacului.
Medicul Alexandru Săvulescu a moștenit două apartamente
Pe lângă asta, Alexandru Săvulescu are șapte depozite bancare în valută, cu o valoare cumulată de 110.000 de euro, iar patru dintre acestea, în valoare de 80.000 de euro, fuseseră deschise în anul 2019. Cu un an înainte Săvulescu și-a cumpărat și o mașină Mercedes GLK.
Medicul mai are și un Audi Q5, cumpărat în anul 2009, două apartamente moștenite, dar și 25% cotă parte dintr-o casă din orașul Voluntari, oferită drept donație, conform Antena 3. La rubrica metale prețioase, bijuterii și obiecte de artă nu figurează niciun obiect declarat de doctorul Alexandru Săvulescu, devenit afacerist la locul de muncă.
Alexandru Săvulescu, șeful Secției Chirurgie Generală II a Spitalului Universitar, acuzat de luare de mită
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție, prin Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari, au cerut dispunerea controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, începând din 16 septembrie 2022, a lui Săvulescu Alexandru – Florin, şef al Secției Chirurgie generală II din cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” din București, acuzat de comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.
„În ordonanța procurorilor militari se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: În cursul anului 2022, inculpatul Săvulescu Alexandru-Florin, medic militar la spitalul de urgență menționat mai sus, ar fi primit de la mai multe persoane foloase necuvenite constând în bani și bijuterii, în legătură cu intervenții chirurgicale și examene de specialitate, efectuate asupra acestora sau asupra unor apropiați ai acestora.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte o serie de obligații, între care să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar și să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapt”, arată un comunicat de presă al DNA.