Politicile Occidentului față de războiul din Ucraina provoacă Moscova. Erdogan: „Rusia nu poate fi subestimată”

Politicile Occidentului față de războiul din Ucraina provoacă Moscova. Erdogan: „Rusia nu poate fi subestimată”Sursa foto: Kremlin

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan critică politicile Occidentului față de războiul din Ucraina și susține că sunt astfel gândite pentru a provoca Moscova. Mai mult, liderul turc este de părere că războiul nu se va încheia prea curând, atâta timp cât țările europene nu își vor schimba strategia față de Rusia.

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat la o conferință de presă în Serbia că atitudinea și politicile Occidentului față de criza din Ucraina provoacă Rusia, iar șansele ca războiul să se încheie sunt tot mai reduse.

"Pot spune foarte clar că nu cred că atitudinea Occidentului este corectă”, a spus Erdogan. Mai mult, președintele turc a mai declarat că Rusia nu poate fi subestimată, dând exemplu criza energetică în care statele europene se scufundă. "Va folosi toate mijloacele pe care le are la dispoziție atunci când toată lumea o atacă", a spus Erdogan.

Reamintim că în urmă cu o zi, președintele Erdogan a declarat că „Europa culege ce a semănat”, făcând referire la sancțiunile drastice pe care Occidentul le-a impus Rusiei și răspunsul primit din partea Moscovei.

Europa, la mila Rusiei. Criza energetică va afecta milioane de oameni

''Putin utilizează toate mijloacele şi armele de care dispune, în primul rând gazele naturale. Nu ne dorim, dar cred că Europa va avea probleme serioase la iarnă'', a adăugat Erdogan, scrie baha.com

Cu toate acestea, oficialul turc a dat asigurări că Turcia nu se va confrunta cu o criză energetică. Mai mult, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat că toate problemele de livrare a gazului rusesc se datorează sancțiunilor impuse de statele europene.

Statele Uniunii Europene au decis să introducă un embargo treptat la importurile de petrol și produse petroliere rusești. Chiar dacă a pus capăt achiziționării de cărbune din Federația Rusă, gazul rusesc încă reprezintă o resursă de care Europa nu se poate lepăda. Liderul Rusiei, Vladimir Putin, a anunțat că Gazprom nu va mai livra petrol sau gaze naturale țărilor care au decis plafonarea prețurilor hidrocarburilor vândute de Moscova.

„Nu vom mai livra absolut nimic, dacă este împotriva intereselor noastre economice. Nici gaze naturale, nici petrol, nici cărbune (…). Nimic”, a subliniat liderul de la Kremlin.