Se prescriu fapte pe bandă rulantă. Procesul penal faţă de cei 29 de inculpați acuzați că au fraudat Provident a încetat

Se prescriu fapte pe bandă rulantă. Procesul penal faţă de cei 29 de inculpați acuzați că au fraudat Provident a încetat Justiție. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Curtea de Apel Bacau a încetat procesul penal faţă de 29 de inculpați acuzaţi că au fraudat Provident. Instanța a invocat deciziile CCR 297/2018 si 358/2022, constatând că faptele, comise intre 2012 si 2013, s-au prescris în perioada 2017-2018.

Potrivit jurnaliștilor de la Lumea Justiției, decizia nr. 725/2022 din dosarul nr. 642/199/2018, prin care, la 23 august 2022, judecătoarele Adina Catalina Galavan şi Petronela Mihaela Jercan de la Curtea de Apel Bacau au încetat procesul penal fata de nu mai puțin de 29 de inculpaţi, acuzaţi că au fraudat cu sute de mii de lei instituția financiară nebancară (IFN-ul) Provident.

Dosarul vizează fapte de înșelăciune, de fals în înscrisuri sub semnătura privată și uz de fals, comise în perioada 2012-2013. Or, având în vedere că termenul de prescripție pentru astfel de infracțiuni este de 5 ani, rezultă că ele s-au prescris în intervalul 2017-2018, a arătat CĂ Bacău. Menționăm că dosarul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul din 30 martie 2018 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buhuși în cauză nr. 78/P/2017.

Angajații Provident, acuzaţi de înșelăciune, de fals în înscrisuri sub semnătura privată și uz de fals

La 30 iulie 2021, prin sentința nr. 132/2022, judecătorul Adrian-Petre Sava-Găină (foto) de la Judecătoria Buhuși i-a condamnat pe cei mai mulți dintre inculpați la pedepse cu suspendare, iar pentru alții a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei. Subliniem că niciuna dintre sentințe nu a fost dispusă cu executare. În schimb, inculpații au fost obligați să achite prejudiciul către Providenț – aspect pe care completul Galavan-Jercan l-a menținut.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit celor relatate de luju.ro., în apel, judecătoarele Adina Galavan și Petronela Jercan de la Curtea de Apel Bacău au invocat deciziille 297/2018 și 358/2022, prin care CCR a desființat – întâi parțial, apoi total – art. 155 alin. 1 Cod penal, Curtea Constituțională stabilind că este neconstituțională soluția care permite întreruperea cursului prescripției răspunderii penale chiar și prin acte pe care organele de cercetare penală nu i le comunică suspectului sau inculpatului.

Nu toate instanțele au avut curajul de a aplica deciziile CCR încă din 2014

Foarte important de precizat este că instanța de apel a stabilit că deși prima decizie CCR a fost pronunțată în 2018, neconstituționalitatea art. 155 alin. 1 în forma analizată de Curtea Constituțională producea efecte încă din 2014 – deci încă de când a intrat în vigoare actualul Cod Penal. Evidențiem acest lucru, întrucât nu toate instanțele care au soluționat dosare privind prescripția au avut curajul de a aplica deciziile CCR încă din 2014, judecătorii alegând în schimb să ceară dezlegare de drept din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție, mai scriu cei de la Lumea Justiţiei.