George Simion, ironizat de Mircea Badea. „Nu m-am uitat chiar deloc la nunta lui”

George Simion, ironizat de Mircea Badea. „Nu m-am uitat chiar deloc la nunta lui”George Simion și Ilinca. Sursa foto: Facebook

Deși darul la nunta lui George Simion a fost opțional, cei doi miri ar fi strâns aproape jumătate de milion de euro, de la invitați. Liderul AUR a anunțat că sumele încasate vor fi donate pentru construcția unui spital. Pe seama acestui subiect, Mircea Badea a făcut un comentariu, legându-se de „replica” lui George Simion.

George Simion și Ilinca și-au dorit o nuntă tradițională, la care să respecte obiceiurile, dar fără dar, şi totuși, participanții la nuntă au contribuit cu bani, iar cei doi miri anunțaseră înainte de eveniment că nu își doresc să folosească banii pe care îi primesc, în scop propriu.

Mircea Badea a comentat pe marginea replicii date de George Simion cu privire la banii strânși la nuntă, întrebându-se de ce este nevoie de replică, pentru că nu „e cutremur”.

„George Simion, replică după ce s-a spus că ar fi strâns aproape jumătate de milion de euro de la nuntaşi (Mircea Badea citind un titlu din presă). Vai de mine, e cu replici? Dar ce, e cutremur?. George Simion a spus că sumele vehiculate sunt departe de adevăr şi că ajutorul organizatorilor nu poate fi numărat în bani.

Încep să dezvolt chiar un complex. Eu nu m-am uitat chiar deloc la nunta lui George Simion, că nu m-a interesat, dar uite câte controverse şi replici” , a mai spus Mircea Badea amuzat pe seama subiectului extrem de mediatizat.

George Simion dezminte că ar fi strâns atâția bani la nuntă

George Simion a spus că sumele vehiculate în presă sunt departe de adevăr și că ajutorul organizatorilor, cântăreților, voluntarilor și celorlalți participanți nu poate fi numărat în bani. Potrivit relatărilor de la fața locului, fără vreo sursă oficială, George și Ilinca Simion ar fi reușit să strângă aproape 500.000 de euro în urma evenimentului.

România TV a relatat că majoritatea cheltuielilor au fost sub formă de donații. Printre acestea se numără carnea, legumele, brânza. De organizarea evenimentului propriu-zis s-au ocupat voluntarii AUR.

Darurile de nuntă au fost atât sub formă de bani, cât și sub formă de obiecte. Sumele au pornit de la 10-15 lei, în timp ce printre cadouri s-au numărat icoane, farfurii sau tablouri.

Simion neagă că ar fi făcut nunta pentru bani

George Simion a declarat că nu au făcut nunta pentru a strânge bani, ci pentru a se simți bine alături de invitați. De asemenea, dorința lui și a Ilincăi este ca nunta lor să aducă o contribuție pozitivă.

„Pentru mine și Ilinca, cel mai mare dar este ca oamenii să fie aici cu noi, îmbrăcați în ie. Dar dacă vrea cineva să contribuie financiar, noi avem cutii pregătite pentru donații, iar acestea vor merge către construcția unui spital mobil. Este un proiect care va demara în luna februarie din anul viitor și la care eu țin foarte mult. Îmi doresc să rămână ceva după nunta noastră: acest spital mobil și bisericuța maramureșeană construită aici, pentru această ocazie”, declara George Simion.