Sfânta Maria 2022: Tradiții, superstiții și obiceiuri. Ce se mănâncă de Adormirea Maicii Domnului

Sfânta Maria 2022: Tradiții, superstiții și obiceiuri. Ce se mănâncă de Adormirea Maicii Domnului Sursa foto: 63186463 © Yuliia Yurasova | Dreamstime.com

Sfânta Maria este o sărbătoare extrem de cunoscută la noi în țară, pe care românii o respectă cu sfințenie. Ea este cunoscută și sub numele de Adormirea Maicii Domnului și este celebrată an de an pe 15 august. Ca orice altă sărbătoare religioasă, aceasta are o serie de tradiții și obiceiuri, însă și mâncăruri care nu trebuie să lipsească de pe masa creștinilor.

Sfânta Maria, sărbătoare cunoscută și drept Adormirea Maicii Domnului, este celebrată an de an de creștinii ortodocși pe data de 15 august. Este o sărbătoare extrem de importantă pentru români, înaintea ei fiind și o perioadă de două săptămâni de post.

Adormirea Maicii Domnului reprezintă mutarea trupului Sfintei Fecioare la cer. Moartea ei este privită ca trecerea la viața veșnică, acesta fiind și motivul de bucurie. Fecioara Maria este una dintre cele mai îndrăgite divinități ale credincioșilor creștini, ea fiind celebrată sub diverse forme. Printre cele nouă zile de pomenire din calendar se numără Buna Vestire, Nașterea Maicii Domnului și Zămislirea Sfintei Fecioare de către Sfânta Ana.

Sfânta Maria reprezintă momentul din an în care se despart zilele călduroase de cele reci. Sărbătoarea creștină aduce o serie de tradiții și superstiții, multe dintre ele fiind păstrate cu sfințenie și astăzi, mai ales în zonele rurale. Deși este cea mai importantă sărbătoare din sezonul cald, nu găsim informații despre ea în Sfânta Evanghelie. Adormirea Maicii Domnului se află doar în Tradiția Bisericii. Potrivit acestora, Sfânta Maria a mai trăit încă 11 ani după înălțarea Mântuitorului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Când a venit momentul să părăsească această lume, Maica Domnului a fost înștiințată de îngerul Gavril: „Acestea zice Fiul tău: Vremea este a muta pe maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primește cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viața cea nemuritoare”.

Știind ce avea să urmeze, înainte de a-și da duhul, Sfânta Maria a cerut iertare de la toți. Domnul Însuși S-a coborât din ceruri pentru a primi în mâinile Sale sufletul ei cel sfânt, moment în care s-au produs mai multe minuni. Potrivit creștinortodox.ro, ochii orbilor și auzul surzilor s-au deschis, iar ologii și bolnavii s-au vindecat.

Maica Domnului, patroana spirituală a marinarilor. 15 august, ziua Marinei

Sfântul Duh a adus Apostolii din toate locurile lumii de unde vesteau Evanghelia pentru a-și lua rămas-bun de la Maica Domnului. Singurul care a ajuns mai târziu, la trei zile după înmormântare, a fost Sfântul Apostol Toma. Acesta a deschis mormântul însă nu a găsit în interior decât giulgiu. Trupul Sfintei Marii a fost ridicat la ceruri de Fiul ei, Cel care a biruit moartea.

Adormirea Maicii Domnului este una dintre cele mai vechi sărbători închinată Feciorei Maria. Locul de origine al ei este probabil Ierusalim, Orașul Sfânt, unde se păstrează și astăzi, în apropierea Grădinii Ghetsimani, mormântul Maicii Domnului și biserica zidită pe acest mormânt. Pelerinii care ajung aici se pot ruga la icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului, cunoscută sub numele de Ierusalimitissa.

Sărbătoarea care o celebrează pe Sfânta Maria este plină de tradiții străvechi. În ziua de 15 august, creștinii ortodocși dau de pomană pentru morți. Tot în această zi sfântă este celebrată și Ziua Marinei, Sfânta Maria fiind patroane sufletelor marinarilor.

Sfânta Maria 2022: tradiții și superstiții

Conform tradițiilor străvechi, pe 15 august se obișnuia ca oile să fie coborâte de pe munte. Căciula lua locul pălăriei de pe capul bărbaților și se angajau paznicii pentru vii. De asemenea, în această zi sfântă se interzicea măturarea caselor și dormitul pe prispă.

În dimineața zilei de Sfânta Maria, femeile se duc la biserică pentru a împărți struguri și prune. Înainte de a fi dăruite, fructele trebuie să fie sfințite de preoți. Dis-de-dimineață, se tămâie mormintelor celor trecuți în neființă. Lista de tradiții și superstiții este una lungă. Pe 14 august, înaintea celebrării Adormirii Maicii Domnului, femeie însărcinate nu trebuie să muncească pentru a avea o naștere ușoară.

Se spune că rugăciunile rostite de Ziua Sfintei Maria sunt cele mai ascultate. Persoanele care țin post negru și se roagă în această zi vor fi ferite de greutăți. Fetele nemăritate merg cu buchete de flori și le pun la icoanele din biserică pentru a-și proteja familia de boli. Pentru a avea noroc în dragoste, în unele regiuni ale României, femeile spală icoana Maicii Domnului cu apă și busuioc.

De Sfânta Maria, fetele și femeile nu trebuie să își spele sau să își tundă părul. De asemenea, tot pe 15 august, gospodarii nu trebuie să lucreze pentru ca animalele să nu se îmbolnăvească. Trandafirii sunt cei care ne arată cum va fi toamna. Dacă aceștia înfloresc, înseamnă că vom avea o toamnă blândă și îndelungă.

Ce se mănâncă de Sfânta Maria

Având în vedere că este cea mai importantă sărbătoare din sezonul cald, ea mai poartă numele de „Paștele din mijlocul verii”. Dacă este zi de mare sărbătoare, de Sfânta Maria nu trebuie să lipsească anumite mâncăruri de pe masă. În zona Moldovei, avem pe masă struguri, prune și pâine, toate sfințite în biserică. În Muntenia sunt recoltați primii faguri de miere. În alte regiuni ale României nu lipsește de pe masă porumbul cop sau fier, potrivit kfetele.ro.

Trucuri pentru a face cel mai bun porumb copt:

- cel mai bun porumb pentru copt este acela care este încă „în lapte”. Verifică-i cu vârful unghiei și alege-i pe cei din care iese un lichid lăptos;

- prepară porumbul copt pe grătar sau direct în jar, astfel vei obține o aromă specială;

- unge boabele cu puțin unt sau ulei de măsline;

- nu lăsa știuleții să se ardă. Învârte-i pe toate părțile pentru a se coace uniform, însă nu îi lăsa prea mult;

- înainte de a-i servi, pune peste porumbul copt un amestec de apă cu sare. Fiind fierbinți, apa se va evapora, iar sarea va rămâne lipită de boabe.

Acatistul Maicii Domnului - „Bucuria tuturor celor necăjiți”

“Slavă Ție, Dumnezeul nostru. Împărate ceresc. Sfinte Dumnezeule. Preasfânta Treime. Tatăl nostru. Că a Ta este împărăția. Miluiește-ne pe noi. Slavă. Doamne, miluiește-ne pe noi. Și acum. Ușa milostivirii. Apărătoare Doamna, pentru biruință mulțumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ție, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci, că ceea ce ai stăpânire nebiruită, slobozește-ne din toate nevoile, ca să strigăm ție: Bucură-te, Mireasă, pururea fecioară”.

Rugăciune către Maica Domnului

“O, Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare, ceea ce eşti mai presus decât heruvimii şi mai cinstită decât serafimii, Fecioară de Dumnezeu aleasă, bucuria tuturor celor necăjiţi; dă-ne mângâiere şi nouă, celor ce suntem în necazuri, că, afară de tine, altă scăpare şi ajutor nu avem.

Tu singură eşti mijlocitoarea bucuriei noastre, şi ca Maica lui Dumnezeu şi Maica milostivirii, stând înaintea Prestolului Preasfintei Treimi, poţi să ne ajuţi nouă. Că nimeni din cei ce se roagă ţie cu credinţă nu este ruşinat.

Auzi-ne şi acum, în ziua necazului nostru, pe noi cei ce cădem înaintea icoanei tale şi cu lacrimi ne rugăm ţie. Alungă de la noi toate necazurile şi nevoile ce vin asupra noastră, întru această vremelnică viaţă şi prin atotputernica ta mijlocire, nu ne lipsi pe noi nici de veşnica şi nesfârşita bucurie, întru Împărăţia Fiului tău şi Dumnezeului nostru. Amin.

Împărăteasa mea cea preabună, nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, prietena sărmanilor, folositoarea celor neputincioşi şi ocrotirea celor necăjiţi; vezi nevoia mea şi necazul meu. Ajută-mă, că sunt neputincios, hrăneşte-mă ca pe un străin.

Ştii nevoia mea, uşurează-mă de ea precum voieşti căci nu am alt ajutor afară de tine, nici altă folositoare grabnică, nici altă bună mângâiere, decât numai pe tine, o, Maică a lui Dumnezeu, ca să mă păzeşti şi să mă acoperi în vecii vecilor. Amin”.