Pompierii români trimiși să se luptă cu flăcările din Franța au încheiat prima misiune. Video
- Adriana Popescu
- 13 august 2022, 09:30
Pompierii români au încheiat vineri seara prima misiune în Franța, țară afectată de incendii de pădure, unde au fost trimiși în sprijin 77 de salvatori cu 17 mijloace de intervenție. A fost o misiune în premieră, după cum a dezvăluit Raed Arafat.
Potrivit IGSU, 19 dintre cei 77 de pompieri militari români dislocați în Franța, cu 4 autospeciale de stingere, au derulat vineri prima misiune în zona Quartier Le Frayot, din Sud-Vestul Franței.
Misiunile executate de către personalul modulului au constat în limitarea propagării incendiului la clădirile de locuit, menținerea unei linii de protecție între frontul incendiului și zona neafectată, precum și lichidarea focarelor ascunse, pe o suprafață de aproximativ 2,5 kilometri pătrați.
„Capacitatea de 10.000 de litri a mijloacelor tehnice utilizate a oferit eficiență sporită misiunilor, continuitate în intervenție și acoperirea în cele mai bune condiții a suprafeței afectate de incendii”, transmite IGSU, potrivit Mediafax.
Tabăra pompierilor militari români a fost instalată în localitatea Hostens, departamentul Gironde, unde este și Punctul de Comandă al omologilor francezi.
Misiunea de sprijin pe care România o oferă autorităților franceze aflate în lupta cu incendiile de vegetație este compusă din deplasarea unui modul specializat de intervenție format din 77 de pompieri salvatori, cu 17 mijloace de intervenție.
„Forțele noastre de intervenție vor fi la dispoziția colegilor din Franța”
Înainte de încheierea misiunii, Raed Arafat a menționat că România trimite și ea ajutor Franței pentru stingerea uriașului incendiul, fiind o premieră pentru țara noastră, care trimite pentru prima oară mijloace tehnice și mașini de pompieri pe calea aerului, folosind avioane.
„Trimitem mijloacele de transport astfel încât- astăzi de dimineața am propus această misiune, a fost acceptată- iar în seara aceasta sau cel târziu mâine dimineață, forțele noastre de intervenție vor fi la dispoziția colegilor din Franța și gata de intervenție, fără să fie obosiți după ce traversează mii de kilometri”, a precizat Arafat.
Într-un mesaj de pe rețelele de socializare, președintele Franței, Emmanuel Macron, a precizat că „Austria, Germania, Grecia, Polonia și România vin în ajutorul Franței, în lupta împotriva incendiului”.