Fără note la Educație Fizică. Profesorii se revoltă împotriva noului proiect de lege
- Andra Puiu
- 9 august 2022, 11:01
Asociația profesorilor de educație fizică și sport din Vrancea se revoltă împotriva noului proiect de lege a Educației. Disciplina nu va mai fi obligatorie și nu se vor mai da note. Așadar, se vor folosi calificative: admis, respins.
Asociația profesorilor de educație fizică și sport din Vrancea precizează că domeniul Educației Fizice și Sportului suferă un declin. Criza este provocată de cei care ar fi trebuit să ajute la remedierea situației atât pentru elevi, cât și pentru profesori, mai acuză asociația.
Profesorii îi roagă pe părinți și pe sportivii cunoscuți să susțină păstrarea notelor pentru orele de sport din școli. Îndemnul lor vine în contextul în care, susțin profesorii, sportul școlar de masă se prăbușește. Potrivir asociației, cauza ar fi lipsa finanțării și deciziile neinspirate ale ministerului.
Admis/respins la orele de educație fizică
Potrivit noilor legi, elevii vor primi calificative în locul notelor de la 1 la 10. Totuși, acuză profesorii, acestea nu sunt nici calificative propriu-zise, precum „satisfăcător”, „suficient” sau „foarte bine”, ci doar ”admis/respins”. Acest fapt ar transforma ora de educație fizică în disciplină de mâna a doua, se mai plâng profesorii vrânceni, care spun că astfel este aruncată în derizoriu importanța sportului.
Profesorii de sport susțin că se simt discriminați în în raport cu profesorii de la celelalte discipline. Decizia Ministerului Educației nu va mai motiva elevul, care nu va mai participa cu același interes la orele de educație fizică, mai acuză aceștia. „Totodată, îngrădește posibilitatea profesorului de a-și atrage elevii către orele predate de el și de a asigura elevului un feed-back relevant pentru prestația lui la ore, în concordanță cu acele competențe pe care profesorul urmărește să le dezvolte”, mai transmit reprezentanții asociației.
România, pe primul loc în Europa la obezitatea infantilă
Numărul copiilor supraponderali crește de la un an la altul, arată datele Institutului Național de Sănătate Publică din România. În plus, România este pe primul loc în Europa la obezitate infantilă. Statisticile după pandemie arată că aproape 40% dintre copii au probleme cu kilogramele.
Faptul îngrijorător este că vârsta la care se instalează obezitatea este mult mai mică. Obezitatea apărea de la șapte ani, însă în prezent vârsta s-a înjumătățit. La acest fapt contribuie și lipsa mișcării. Foarte mulți copii preferă lumea virtuală a jocurilor online în detrimentul unei ore de sport sau a unui meci de fotbal jucat afară. Telefoanele mobile sunt și ele un impediment în calea mișcării, dar și a socializării. De multe ori putem observa tineri, care deși stau la aceeași masă, nu comunică între ei direct, ci folosesc separat telefonul, mai spun profesorii.
Nemulțumiți și de pierderea titularizării
„O altă problemă de natură să provoace tulburări în acest domeniu este trecerea Cluburilor Sportive Școlare și ale Palatelor Copiilor din subordinea Ministerului Educației la primării'”. Această trecere este egală cu pierderea titularizării cadrelor didactice care lucrează în aceste locuri. Mai mult decât atât, profesorii vor fi transformați într-un fel de funcționari publici, mai acuză Asociația profesorilor de educație fizică într-o postare pe pagina lor de Facebook.