Sursa: Arhiva EVZ Simt că trebuie să încep cu o precizare ca să elimin orice suspiciune, măcar a celor din breaslă care s-au învățat să danseze pe morminte. Nu l-am cunoscut vreodată pe Rudel Obreja, fostul campion la box condamnat în Dosarul Gala Bute. Dar împărțim aceeași boală: cancer. Și amândoi avem dreptul să nu murim fără luptă.
Textul meu de azi este cu țintă directă către procurorii și judecătorii care trebuie să ia decizii atunci când unul dintre inculpații sau condamnații din dosarele pe care le instrumentează sunt diagnosticați cu boli grave, care necesită tratamente speciale în afara penitenciarelor.
Magistratul îi poate lua infractorului dreptul la libertate și alte multe drepturi, dar nu-i poate lua unui om dreptul la viață, chiar dacă e un condamnat.
Rudel Obreja este un om condamnat. S-a dus singur, cu bagajul făcut, și s-a predat autorităților după ce a aflat decizia instanței. Ghinionul a făcut ca, după un timp, să înceapă să se simtă rău, să aibă dureri greu de suportat. Și să fie tratat superficial, ca și când avea o gastrită sau o banală toxiinfecție. Medicul din penitenciar i-a dat Nospa, a strigat nevasta fostului președinte al Federației de Box. Și doar când agitația ei a început să capete proporțiile unui scandal, Rudel Obreja a fost dus la Spitalul Floreasca. Acolo s-a prăbușit cerul. Diagnosticul – cancer la pancreas, pașaport către porțile cimitirului.
Știți onorate instanțe, domnilor procurori și șefi din penitenciare cum inima unui om se sparge în țăndări și creierul parcă se transformă într-un plămân care nu mai primește aer atunci când medicul îi spune că are cancer? Ați avut vreo persoană dragă, pe cineva apropiat căreia i s-a dat o asemenea veste și apoi a început calvarul primului tratament de chimio sau radioterapie? Fiți convinși că pedeapsa pe care i-ați dat-o lui Obreja sau altui deținut mai anonim nici nu mai contează pentru ei din momentul în care medicul îi dă „sentința”. A trăi într-o celulă din care ieși după doi-trei-patru-cinci ani e o chestie cu care te obișnuiești. Dar când ți se spune, cum mi s-a spus și mie de unii doctori, că nu mai ai de trăit decât două-trei luni, lumea din jur se prăbușește, nimic nu mai contează decât să găsești soluția. Iar soluția înseamnă oameni în halate albe care să-ți reînnoade firul vieții.
Mie câțiva medici mi-au dat ani de viață prin priceperea și empatia lor, iar Dumnezeu mi-a dat putere să merg pe culoarele întunecate ale tuturor tratamentelor la care e supus un bolnav cu cancer. Și nu-s ușoare. Asta e ceea ce-l așteaptă și pe Rudel Obreja. Așa că nimeni nu trebuie să creadă în bucuria eliberării din pușcărie a lui Rudel Obreja. Nu e o victorie împotriva Justiției. Ci dimpotrivă, victoria e a Justiției care a arătat că și-a depășit limita nepăsării sau a mentalității că un deținut se preface că-i bolnav. Exemplu cu Nicu Ceaușescu, diagnosticat cu ciroză și varice esofagiene dar acuzat că-s invenții, e de notorietate. Fix de asta a murit, au constatat medicii austrieci.
Pentru Rudel Obreja chinul abia începe, mental și fizic. Îl va depăși doar prin iubirea și susținerea familiei. Și, dacă va avea noroc de medici buni, va bifa mai mulți ani de viață decât i-au dat pedeapsă judecătorii pentru luare de mită și evaziune fiscală când l-a adus la București pe Bute să boxeze.
Recomandările noastre
