Vești proaste pentru românii care merg în concediu, în Grecia. Măsura din pandemie revine

Vești proaste pentru românii care merg în concediu, în Grecia. Măsura din pandemie revine Cazurile de Covid-19 sunt în creștere, în Italia / Sursa foto: arhiva EVZ

Autorităţile elene din insula Thassos recomandă purtarea măştii de protecţie în toate locurile aglomerate, în această perioadă de vacanță. Măsura vine în contextul în care Grecia se confruntă cu un număr din ce în ce mai mare de infecții cu Covid-19. Turiștii sunt sfătuiți să se protejeze dat fiind gradul ridicat de contagiozitate a noii variante depistate de coronavirus, Centaurus.

Autorităţile elene din insula Thassos recomandă turiștilor, dar și localnicilor, să poarte măscă de protecție sanitară în toate locurile aglomerate de pe insulă. Măsura se impune, în plin sezon de vacanțe din cauza creșterii numărului de infectări cu Covid-19.

Deşi legea din Grecia nu prevede obligativitatea purtării măștii de protecție sanitare, Thomas Angelopoulos, directorul Centrului de Sănătate din Prinos a transmis această recomandare prin intermediul unei postări pe care a făcut-o pe Facebook. Oficialul grec a avertizat că purtarea măștii protejează împotirva noii variante a virusului cunoscut sub denumirea Centaurus.

„Din cauza unui focar mare de incidente Covid-19 pe insulă, deși nu este obligatoriu, se recomandă purtarea măștii în toate locurile aglomerate. Să fim atenți pentru că virusul este aici și pândește”, anunţă directorul Centrului de Sănătate din Prinos într-o postare pe reţelele de socializare.

Ne puteți urmări și pe Google News

Această nouă subvariantă a coronavirusului se răspândeşte rapid în mai multe ţări. Experții în sănătate publică și-au exprimat îngrijorarea, dat fiind că a fost depistată pentru prima oară în India și a ajuns deja în alte 10 țări, între care Marea Britanie, SUA, Australia, Germania și Canada. Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) a desemnat „Centaurus” drept „variantă aflată în monitorizare”, în data de 7 iulie.

Chiar daca prezintă simptome moderate, această variantă de coronavirus este mult mai infecțioasă decât celelalte. Astfel, este de așteptat ca numărul cazurilor de infectare să crească, atrag atenția specialiștii în sănătate publică.

Sursa: Pixabay

Destinație de vacanță preferată de români

Numită și „Insula de Smarald”, Thassos este o destinație de vacanță preferată de turiștii români. Cu atât mai mult cu cât este situată la doar 620 de kilometri distanță de București, ceea ce presupune doar câteva ore de șofat. În această perioadă, gradul de ocupare a hotelurilor de pe insula grecească este aproape de nivelul maxim, stațiunea fiind foarte aglomerată. Cei mai mulți turiști care o vizitează sunt români.

De menționat că turiștii care aleg destinații de vacanță din Grecia și se infectează cu Covid-19 nu vor fi obligați să intre în carantină. O astfel de decizie a fost luată la nivelul guvernului elen prin reglementările din protocoalele sanitare. Nu vor exista camere de carantină în hoteluri pentru turiştii cu Covid-19, potrivit deciziei Ministerului Afacerilor Interne din Grecia. De asemenea, în cazul turiștilor nu se aplică nici regula care prevede autoizolarea pentru o perioadă de cinci zile. Această reglementare este valabilă doar pentru rezidenţii care se infectează cu Covid-19.