Sursa: Sylvain Robin | Dreamstime.com
Astăzi nu scriu despre Ucraina, deși recunosc că este esențial să menținem subiectul în fruntea agendei de comunicare publică. Acesta, de altfel, este unul dintre marile riscuri ale acestei crize: putiniștii, rudele lor neostaliniste și neofasciste, ca să nu mai vorbim despre idioții utili care cercetează mass-media și care cotcodăcesc din poiată, ar dori să vadă invazia rusă că dispare de pe prima pagină. În zilele noastre, ceea ce dispare de pe prima pagină este ușor de ignorat.
Acești oameni cred că este convenabil să uităm de agresiunea decisă de Vladimir Putin, care, în afară de aceasta, nu are nimic de-a face cu geopolitica - dacă ar fi fost așa, autocratul ar avea o altă atitudine față de candidaturile de aderare ale Finlandei și Suediei la NATO, ca să nu mai vorbim deocamdată de ţările baltice. Acum este clar că Putin visează la vechea poveste a destinului istoric a lMamei Rusia, notează Diario de Noticias.
De data aceasta, nu abordez nici subiectul NATO. Va fi subiect pentru cronici viitoare. Chiar dacă ştiu ce s-a scris acolo, inclusiv pe o pagină întreagă, într-un săptămânal cunoscut – un torent care evidenţiază cel puțin două deficienţe: că autorul nu știe cum se construieşte bugetul NATO; şi că îi acordă Secretarului General al organizaţiei o importanţă pe care acesta nu o are. Jens Stoltenberg este un facilitator priceput, cu o prezenţă bună, prudent în afirmaţii, un echilibrist care face o virtute din abilitățile oratorice slabe. Dar puterea nu-i aparține. Ea rezidă în câteva state membre, începând cu SUA, dar nu numai. A se vedea cât cântăresc țări precum Polonia sau Letonia, de exemplu, fără a uita exemplul Turciei. A pretinde, fără ezitare, că Stoltenberg dă ordine în Europa, sau în Occident, este o prostie a cuiva care perorează mult despre puținul sau nimicul pe care îl știe.
Cineva mi-a sugerat să scriu despre recentul summit ţărilor BRIC, care a avut loc la Beijing pe 23 iunie, acesta fiind anul președinției chineze. A devenit clară încercarea Chinei de a transforma ţările BRIC într-un bloc politic și economic capabil să fie o alternativă la G-7. Și pentru asta, încearcă să introducă un nou format, care să includă, pe lângă Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud, alte țări emergente, Argentina din America Latină, Egiptul, Nigeria și Senegalul din Africa și altele, precum Thailanda, Indonezia sau chiar Kazahstanul. Aici aș face două observații, după ce voi recunoaşte dinamismul economic al Chinei și ponderea relativă a celorlalți membri în economia mondială. În primul rând, ţările BRIC, asemeni G-7, vorbesc despre cooperare și multilateralism, dar constituie, de fapt, blocuri inspirate de rivalitate și de hegemonie. În al doilea rând, dacă ar trebui să aleg între democrația și securitatea umană practicată în ţările BRIC sau în G-7, cu siguranță aș prefera modelul japonez, de exemplu, celui al Chinei vecine. Valorile libertăților și ale drepturilor omului sunt criterii fundamentale.
În realitate, scopul meu este acela de a sublinia potențialul care există la nivelul G-20. Aceasta este singura organizație, în afară de sistemul Națiunilor Unite, care poate reuni puterniciiţările puternice din Nord și din Sud. De aceea, ar trebui privită ca un pariu bun din punctul de vedere al colaborării politice și economice internaționale. Și astăzi este esențial să vorbim din nou despre cooperare și complementaritate, având în vedere provocările cu care ne confruntăm cu toții. Liderii trebuie să părăsească discursurile pur antagonice.
Miniștrii de externe din G-20 s-au întâlnit de ieri în Bali, Indonezia. În ciuda atmosferei tensionate, nimeni nu a lipsit de la apel, nici măcar Antony Blinken și Serghei Lavrov. Nu este prevăzută vreo discuție bilaterală între cei doi. Ostilitatea dintre Rusia și SUA este mult prea mare, din păcate nu lasă loc unei întâlniri la acest nivel. Dar Blinken s-a întâlnit cu omologul său chinez, Wang Yi, și a fost pozitiv. A arătat că G-20 deschide oportunități, că este o platformă care ar trebui menținută și consolidată. Componenţa sa prefigurează, într-o oarecare măsură, ceea ce ar fi o versiune modernă a Consiliului de Securitate al ONU. (Articol de Victor Ângelo, consilier pe probleme de securitate internațională; fost secretar general adjunct al ONU)
Traducerea: Iulia Baran/ibaran/czaharia
Recomandările noastre
