Sprijinul României. esențial pentru Ucraina. Majoritatea transporturilor de arme către Kiev trec prin țara noastră: „Merită o recunoaștere mai mare”

Sprijinul României. esențial pentru Ucraina. Majoritatea transporturilor de arme către Kiev trec prin țara noastră: „Merită o recunoaștere mai mare” Sursa foto: PRESIDENTIAL PRESS SERVICE

România are o contribuție decisivă în aprovizionarea Ucrainei cu armament livrat din Occident. România este unul dintre liderii în transportul de mărfuri din SUA către Ucraina și a treia țară de tranzit ca mărime pentru livrarea de arme și echipamente militare. Pe de altă parte, țara noastră susține în toate felurile posibile efortul de război al țării vecine.

Presa de la Kiev a arătat că România este una dintre țările al căror ajutor este deosebit de important pentru Ucraina. Sprijinul oferit de autorități, dar și de cetățenii români, ar trebui recunoscut, miercuri, Kyiv Post. Publicația face un rezumat al principalelor forme de sprijin pe care România le acordă Ucrainei în contextul războiului cu Rusia.

Încă din primele zile ale războiului, președintele Klaus Iohannis a asigurat guvernul de la Kiev de sprijinul deplin al României. Țara noastră a militat în favoarea integrării Ucrainei în Uniunea Europeană, iar recent, în timpul deplasării sale în Ucraina, președintele român l-a asigurat pe Volodimir Zelenski că România își dorește ca Ucraina să obțină cât mai repede statutul de candidat pentru aderare.

Conform sursei citate, România a sprijinit Ucraina încă din primele zile ale războiului, când a ajuntat în problema refugiaților care au fugit din calea războiului. Voluntarii români au organizat puncte de ajutor la granițe pentru refugiați, oferindu-le tot ce au nevoie, de la mâncare și haine la transport și cazare. În România au intrat, până acum, peste 800.000 de refugiați ucraineni, aceștia având dreptul să intre în țară prin orice punct de trecere.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sursa: Facebook

Refugiații ucraineni au primit sprijin și ajutor

Numeroase ONG-uri, biserici sau hoteluri au oferit, de asemenea sprijin pentru refugiați, iar voluntarii români au organizat numeroase evenimente de caritate și de strângere de fonduri. Un concert de pe Arena Națională din București a strâns peste 750.000 de euro pentru refugiați. Guvernul de la București oferă ucrainenilor transport public și servicii medicale grauite, programe pentru ajutorarea copiilor și oportunități de muncă.

Pe de altă parte, țara noastră a asigurat tranzitul pentru livrarea de armament și echipament militar venit sub formă de ajutor din Statele Unite. Astfel, România este a treia cea mai mare țară de tranzit pentru livrarea de armament și echipament militar către Ucraina.

Mai mult, pentru a furniza Ucrainei armei letale din rezervele armatei române, Ministerul Apărării și-a modificat reglementările astfel încât să poată livra arme și către țări non-NATO. Pe lângă muniție, veste antiglonț și căști militare, România livrează combustibili, echipament medical și dezinfectanți.

Sursă: Gelia | Dreamstime.com

România asigură rute alternative pentru transportul grânelor

România oferă sprijin transportării grânelor și cerealelor ucrainene pentru ca acestea să poată fi exportate în siguranță. Discuțiile continuă pentru ca portul Constanța să devină principala zonă de export a mărfurilor ucrainene cât timp porturile țării vecine se află blocada invadatorilor ruși.

Ministrul român al Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că vor fi efecuate reparații majore la calea ferată care unește satul moldovenesc Giurgiulești și portul românesc Galați, pentru transportul cerealelor ucrainene.

Țara noastră colaborează cu Turcia pentru deminarea Mării Negre și și-a închis toate porturile pentru vase rusești. De asemenea, a fost închis spațiul aerian pentru aeronavele din Rusia.