Scandal între liderul USR și ministrul de Interne pe tema modificărilor Codului Rutier. Lucian Bode susține înăsprirea sancțiunilor VIDEO
- Simona Suciu
- 15 iunie 2022, 17:47
Cătălin Drulă cere coaliției să nu voteze modificările Codul Rutier, care prevăd pedepse mai blânde pentru unele abateri grave. Liderul USR i-a cerut explicații ministrului de Interne cu privire la acest subiect. Lucian Bode a spus că susține înasprirea sancțiunilor, așa cum reiese și din proiectul înaintat Parlamentului.
Îmblânzirea sancțiunilor pentru șoferii teribiliști, a dus la multe dezbateri în ultima vreme. Cătălin Drulă acuză coaliția PNL-PSD-UDMR că distrug codul rutier și le permis șoferilor șmecheri să facă ce vor pe șosele.
Liderul USR a venit miercuri la Senat, unde a avut loc o dezbatere pe tema siguranței rutiere, pentru a-i cere ministrului de interne Lucian Bode să își convingă colegii de partid să nu voteze modificările.
Discuții aprinse, puține răspunsuri
A urmat un schimb de replici între Cătălin Drulă și ministrul de interne Lucian Bode, care a spus că el personal nu susține modificările, explicându-i liderului USR că nu știe ce OUG este în vigoare și face confuzii legislative. Camera Deputaților este for decizional în acest caz. Iată dialogul:
(...)
Bode: Ai terminat?
Drulă: Aţi terminat, în primul rând. Să păstrăm un pic… Vă rog, domnule ministru!
Bode: Ştiam că ai trecut de momentul ăsta, dar dacă ai uitat… Domnule preşedinte. În primul rând, niciodată nu m-ai auzit pe mine spunând că susţin aceste modificări. Faci afirmaţii nejustificate.
Drulă: Deci PNL-ul le votează sau nu?
Bode: Faci afirmaţii nejustificate că ministrul de Interne susţine aceste modificări.
Drulă: Aţi avut reprezentant în comisie, la nivel de secretar de stat. Sunteţi obligat legal
Bode: Niciodată nu am pus şedinţa comisiei în paralel cu trei-patru şedinţe. Asta ai făcut! Ai pus şedinţa comisiei exact (…)
Drulă: Le aprobaţi sau nu?
Bode: Guvernul a aprobat un proiect de ordonanţă.
Bode: Cine a făcut aceste modificări pentru şmecherii la volan?
Drulă: PNL, PSD şi UDMR au votat toţi în unanimitate. Eu am argumentat. A fost de la dumnevoastră o doamnă comisar pe care nici nu o lăsau să vorbească. A trebuit ca eu de la Opoziţie… Doamna Dragnea, o coincidenţă de nume
Bode: Cine conduce şedinţa?
Drulă: Conducerea şedinţei o asigur eu. Colegii dumneavoastră săriseră cu picioarele pe doamna (comisar). Eu i-am dat cuvântul. A încercat cu vocea joasă că e împotrivă şi au sărit toţi de la PNL, PSD şi UDMR. Intră la vot final în plen. Sunteţi politician ca mine. PNL votează împotrivă?
Bode: Evident că nu susţin aceste modificări.
Drulă: PNL votează împotrivă?
Bode: Bineînţeles că nu susţin aceste modificări pentru că nu le-am propus eu. Am propus această OUG.
Lucian Bode susține înăsprirea sancțiunilor
Iată dovada că Lucian Bode susține o cu totul altă abordare, fiind vorba despre OG 1/2022:
”Este vorba în principal de neregulile comise în trafic care sunt încadrate în paradigma comportamentului agresiv pe șosele. Astfel, au fost instituite 9 noi contravenții ce sunt încadrate ca și comportament agresiv în trafic, acestea fiind sancționate cu amenzi din clasa a II și III de sancțiuni, respectiv de la 580 lei la 1.160 lei. Totodată, au fost introduse noi prevederi ce vizează sancționarea nerespectării regulilor de circulație pe autostradă, fiind instituite sancțiuni mai aspre în cazul circulației nejustificate pe banda de urgență a autostrăzilor și a fost introdusă sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 120 de zile în cazul comiterii unor abateri de circulație pe autostradă. De la data intrării în vigoare a OG nr. 1 din 2022, au fost aplicate deja peste 1.000 sancțiuni contravenționale pentru comportament agresiv și aprox. 40 de sancțiuni contravenționale pentru comportament agresiv urmat de accident soldat cu pagube materiale. Vreau să subliniez faptul că noile prevederi legale, de înnăsprire a sancțiunilor și de sancționare a comportamentului agresiv în trafic, își dovedesc eficiența, fiind înregistrată, în perioada de după adoptarea acestora, o reducere a numărului de accidente rutiere grave (-54), a persoanelor decedate (-20), precum și a răniților grav (-48), comparativ cu perioada similară a anului 2021”. (discurs ținut în ianuarie 2022)
Drulă se face că nu înțelege
„Cu o mână pretind că vor să înăsprească și că le pasă de morții de pe șosele. Oamenii din Parlament, de la PSD, PNL și UDMR, la unison, votează dărâmarea codului rutier. L-am întrebat foarte clar pe ministrul afacerilor interne, pe care l-am invitat formal în comisie, conform atribuțiilor, cu scrisoare semnată și ștampilată, cu data stabilită, în acord cu membrii comisiei, să ne spună părerea ministerului și nu a venit.
L-am întrebat dacă PNL va vota împotriva acestui proiect în Parlament. Nu am primit un răspus clar, mi-a spus că dumnealui împotrivă. Ce se întâmplă cu această coaliție este că vor să avem un cod rutier și reguli de circulație ca în Asia centrală, ca în acele filme pe care le vedem cu accidente și cu șmecheri care încalcă regulile și nu pățesc nimic“, a declarat președinte interimar al USR, Cătălin Drulă.
Sancțiuni mai blânde
Comisia de Transporturi din Parlament a decis să îmblânzească mult unele sanțiuni impuse șoferilor. Asta, deși România este pe primul loc în Europa la morții pe șosele. Camera Deputaților va fi for decizional în acest caz.
Astfel potrivit ultimei decizii a acestei comisii, șoferii care acumulează 15 puncte de penalizare și rămân fără permis, pot face contestație, iar termenul de prescriție de șase luni nu mai este înghețat. Până acum, odată introdusă acțiunea în instanță, sancțiunea se aplica la finalul procesului, dacă contestația era respinsă. Acum, dacă acesta nu este încheiat în 6 luni, decizia de suspendare a permisul se anulează automat.
A fost modificată și prevederea conform căreia un șofer care este prins că circulă cu o viteză mai mare de 70km/oră peste limita adminisă, să aibă permisul suspendat 4 luni, fără a i se mai da dovadă de circulație. Deputații din Comisia de Transporturi au decis că șoferul poate primi dovadă de circulație pentru 15 zile, timp în care ar putea să încalce din nou legea.
Permisul se recuperează mai repede
Comisia de Transporturi a decis și reducerea perioadei de recidivă în cazul șoferilor care comit infracțiuni rutiere, de la 6 luni la 3 luni. Astfel, dacă șoferul comite o nouă infracțiuni, el va rămâne fără permis dacă aceasta a avut loc în primele trei luni după prima sancțiune, nu în primele șase luni cum era până acum.
Tot potrivit noilor decizii, șoferii care rămân fără permis îl pot recupera mai repede dacă dau testul auto. Mai exact, dacă un șofer are permisul suspendat 90 de zile și să testul, îl va primi înapoi după 30 de zile și nu 60 de zile cum era până acum.
O altă schimbare este reintroducerea suprapunerii supendării de permis, în loc de cumularea perioadelor. Mai precis, dacă un şofer cu permisul suspendat pentru 30 de zile, cominte o nouă abatere în timpul în care circulă cu dovadă, aceasta va avea permisul luat timp de 30 de zile, și nu 60 cum era până acum.
Locul 1 la morți pe șosele
România este pe primul loc într-un clasament sumbru al deceselor în urma accidentelor rutiere, în Uniunea Europeană. Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, România a înregistrat, în 2021, 93 de victime la un milion de cetățeni. Pe următoarele locuri se situează Bulgaria și Croația.
În 2021 În România au avut loc 2.586 de accidente grave, în urma cărora au murit 932 de persoane, iar 2.004 persoane au fost rănite grav. Princialele cauze ale tragediilor de pe șosele sunt viteza excesivă și indisciplina pietonilor, urmate de neatenția la volan, vorbitul la telefonul mobil, infrastructura proastă, dar și alcoolul sau oboseala șoferilor.