Tragedie la biserică. Încă două femei împușcate mortal în Statele Unite
- Ionel Sclavone
- 3 iunie 2022, 08:44
Un nou incident armat, care s-a soldat cu trei victime, pune pe jar America. Un bărbat a împușcat mortal două femei în parcarea unei biserici dintr-o localitate din statul Iowa, după care s-a sinucis. Este ultima dintr-un lung șir de crime care s-au petrecut în ultima vreme în Statele Unite.
Un bărbat a împuşcat mortal, joi, 2 iunie, două femei în parcarea unei biserici dintr-o localitate din statul Iowa. Apoi, după comiterea dublei crime, acesta s-a sinucis, după cum a anunțat poliția locală, conform agenției de presă Reuters. Astfel, încă trei morți se adaugă victimelor din atacurile armate care au avut loc în ultima perioadă în Statele Unite.
Atacul din Iowa a avut loc în fața unei biserici creștine fundamentalist, situată la est de oraşul Ames, Cornerstone Church. Atacatorul a acționat împușcând cele două femei, în timp ce, în interior, se desfășura o slujbă religioasă, a declarat Nicholas Lennie, adjunctul şef al Biroului şerifului din Story County.
Polițiștii care au fost anunțați în legătură cu împușcăturile au descoperti trei cadavre în momentul în care au ajuns la locația crimei. Ei i-au găsit pe cei trei morți, astfel că nu au putut oferi, pe moment, informații despre identitatea lor, a mai declarat Nicholas Lennie.
De asemenea, poliția nu a putut stabili care era relația dintre bărbatul atacator și cele două femei care i-au căzut victime.
„Se pare că este vorba de un incident izolat, cu un singur foc de armă”, a spus Lennie.
Joe Biden cere măsuri mai dure
Atacul din statul Iowa s-a petrecut la scurtă vreme după ce preşedintele american Joe Biden a ţinut un discurs împotriva violenței armate. Oficialul de la Casa Albă a luat atitudine ca urmare a valului de atacuri cu arme de foc din Buffalo - New York, Uvalde - Texas, şi Tulsa - Oklahoma, care au zguduit America pe parcursul ultimelor săptămâni.
Joe Biden a îndemnat Congresul să interzică armele de asalt, să extindă verificările de cazier şi să implementeze măsuri de control mai drastice pentru armele de foc aflate la vânzare.
„Ajunge, ajunge!”, a spus preşedintele american în discursul său.
Bilanț negru în Statele Unite
În ultima perioadă, Statele Unite au fost zguduite de mai multe atacuri în masă, cu arme, care au făcut numeroase victime. Astfel, într-un market din Buffalo, New York, 10 rezidenţi de culoare au fost uciși de un tânăr adept al teoriilor rasiste.
Iar cel mai sângeros atac a avut loc în Texas, unde un adolescent de 18 ani a împușcat 19 copii şi doi profesori într-o școală elementară. Într-un alt atac armat, în Oklahoma, doi medici, o recepționeră și un pacient au murit tot într-un atac cu arme de foc. .
În Racine, Wisconsin, joi, mai multe focuri de armă au fost trase în mulţimea care asista la o înmormântare. Au fost rănite două persoane, conform poliției. Din fericire în acest caz nu s-au înregistrat morți.
Una dintre victime a fost tratată la un spital local, iar cealaltă a fost transportată cu avionul la unitate medicală din Milwaukee, ca urmare a rănilor grave pe care le-a suferit. În acest caz, poliția nu a identificat și reținut nici un suspect.