Survivor România 2022. Drama lui Alex Delea, câștigătorul premiului în valoare de 100.000 de euro

Survivor România 2022. Drama lui Alex Delea, câștigătorul premiului în valoare de 100.000 de euroSursa: Facebook/ Alex Delea

Alex Delea a fost desemnat câștigătorul competiției sportive Survivor România 2022, părăsind Republica Dominicană cu un premiu în valoare de 100.000 de euro. Deși este o fire optimistă, Delea recunoaște că viața sa nu a fost mereu una la fel de frumoasă, confruntându-se încă din copilărie cu grave lipsuri materiale, dar și cu absența tatălui său.

Pe parcursul competiției Survivor 2022, Alex Delea nu a făcut un secret din viața sa personală, alegând să vorbească deseori despre copilărie, dar și despre părinții săi.

Alex Delea, câștigătorul Survivor România 2022, a crescut fără tată

Alex Delea, în vârstă de 25 de ani, spune că i-a lipsit iubirea unui tată, dat fiind faptul că părintele său biologic a decis să se separe de familia sa.

„De mic copil, eram foarte timid. Am fost crescut de trei femei, de mama mea, de bunica mea și de mătușa mea. Pe parcursul vieții, maică-mea și mătușa mea au plecat, ca să am ce să mănânc, pentru că până la patru ani am cam… scârțâit așa… cu mâncarea, cu lumina în casă, cu toate nevoile pe care le are un om. Tata a ales să nu participe în viața mea”, a povestit câștigătorul Survivor România 2022, Alex Delea.

Alex Delea a decis să plece în Spania, la vârsta de 17 ani, împreună cu mama sa, acolo unde bărbatul a lucrat ca barman, date fiind posibilitățile materiale reduse de care dispuneau în România.

O copilărie marcată de lipsuri

De altfel, întreaga sa copilărie a fost marcată de lipsuri materiale și traume, chiar Alex Delea mărturisind unele episoade traumatizante din viața sa.

„Țin minte că plângeam de foame, nu aveam absolut nimic de mâncare, eram cu toată familia în casă, eu plângeam și chiar nu aveau ce să îmi dea. Când aveam 4 ani, a venit tragedia, pentru că unchiul meu a încercat să facă tot posibilul să avem un trai mai bun, numai că nu a putut să facă asta, a decis să își ia viața, din păcate”, a mai mărturisit Alex Delea, conform Cancan.

Bătălia teribilă de la Survivor s-a încheiat

Survivor România 2022 a ajuns la final, iar Alexandru Delea a ieșit marele câștigător al concursului. Acesta a reușit să intre în posesia trofeului de 100.000 de euro, pus în joc de competiția de la PRO TV. Alex a ajuns în finală alături de Elena Chiriac și Ionuț Popa, dar el a fost mai rapid decât ceilalți participanți.

„Domnul Dan, vă iubesc! Faimoșilor, vă iubesc! Războinicilor, vă iubesc! Toată lumea din consiliul acesta, vă iubesc! Nu știu ce se întâmplă cu mine, domnul Dan. Nu cred așa ceva, domnul Dan, nu cred…”, a spus Alex Delea, după ce a fost desemnat câștigătorul Survivor 2022.

Survivor România a durat mai bine de cinci luni, iar 30 de concurenți s-au luptat pentru marele premiu. Participanții s-au străduit să facă față condițiilor grele din Republica Dominicană și să uite de viața pe care o aveau acasă. Cu toate astea, ei au fost eliminați, rând pe rând, din show, astfel că doar o singură persoană s-a bucurat de victoria finalei.