Google Maps sărbătorește 15 ani de Street View! A pregătit o nouă funcție specială pentru utilizatori

Google Maps sărbătorește 15 ani de Street View! A pregătit o nouă funcție specială pentru utilizatori Google. Sursa: Sebastian Czapnik | Dreamstime.com

Google a pregătit o nouă funcţie şi o nouă cameră foto pentru serviciul Street View din cadrul Google Maps. Supriza a fost anunțată fix în ziua în care a împlinit 15 ani de existenţă. Utilizatorii vor avea o serie de beneficii.

Google vine cu o nouă funcţie şi o nouă cameră foto pentru serviciul Street View din cadrul Google Maps.

Street View, funcţia care oferă imagini panoramice de la nivelul străzii în cadrul serviciului Google Maps, sărbătorește 15 ani de existență. Cu această ocazie, Google lansează „historical Street View” (vizualizare istorică la nivel de stradă).

Utilizatorii pot vedea imagini mai vechi ale unui loc, chiar dacă au fost publicate și fotografii mai recente. Opțiunea va fi benefică cu trecerea timpului, atunci când anii 2000 vor fi istorie antică, iar oamenii vor putea accesa imagini panoramice istorice localizate geografic.

Ne puteți urmări și pe Google News

Noua funcție Google

Utilizatorii trebuie doar să apese pe „See more dates” din modul Street View. Nu s-au aflat care vor fi regiunile în care vor apărea imaginile istorice din modul Street View, dar Google a declarat că vor fi fotografii și din anul 2007.

Google avertizează! Dacă aveți aceste aplicații pe dispozitiv, trebuie să le ștergeți imediat. La ce pericole v-aţi expus

Sursă: Denis Linine | Dreamstime.com

Google a mai transmis că are o nouă cameră pe care o foloseşte pentru a captura imaginile panoramice pentru Street View. Aceasta este mică şi cântăreşte doar 6,8 kilograme. Aparatul ține locul mașinilor speciale, care sunt şi foarte scumpe.

Noua cameră poate fi montată şi pe automobile vechi și obişnuite. Aceasta ajută la calitatea imaginilor datorită noii camere, deoarece are senzori mai mari, care vor realiza fotografii foarte clare.

Imaginile au o rezoluţie de 140MP şi sunt făcute cu ajutorul a şapte senzori. Noua cameră folosește senzori Lidar, care conțin raze laser (ce nu dăunează oamenilor) pentru a admira lumea în 3D. Google are în plan să utilizeze și alte camere impresionante din 2023.

Google Maps, foarte folosit în România

În România, două treimi dintre utilizatorii de internet folosesc Google Maps în fiecare lună.

Oamenii pot verifica deja vremea și calitatea aerului din zonele dorite, rute eco-friendly, dar și limita de viteză din anumite locații.

Serviciul Street View este disponibil în România din 2010, atunci când au fost expuse imagini de pe 40.000 de km de drumuri. Au apărut și filmări din 30 de orașe, în special cu obiective turistice, precum Salina Turda, Castelul Bran, Cetatea Alba Iulia, Muzeul Național Brukenthal sau Delta Dunării.