Igor Dodon a fost reținut pentru 72 de ore. Reacție dură a Moscovei. Fostul președinte, acuzat de finanțarea partidului printr-o organizație criminală
- Maria Miron
- 24 mai 2022, 14:07
Igor Dodon, fostul președinte al R. Moldova, a fost arestat pentru 72 de ore. Mascații au descins marți, 24 mai, la domiciliul lui Igor Dodon, dar și în alte locații, existând suspiciuni cu privire la comiterea de infracțiuni precum corupere, trădare de țară și finanțarea partidului său politic cu bani veniți de la o organizație criminală.
Update 2: Moscova a reacționat după reținerea fostului președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon. Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Vladimir Putin, a declarat că Moscova consideră situația fostului șef de stat ca o afacere internă a Republicii Moldova. Dar Federația Rusă e îngrijorată de persecuţiile comise la adresa susținătorilor cooperării cu Rusia, a mai spus Peskov.
„În primul rând, aceasta este o chestiune internă a Republicii Moldova. În al doilea rând, suntem, în mod evident, îngrijoraţi că, din nou, astfel de practici și persecuții sunt folosite împotriva celor care sunt susținători ai dezvoltării unor relații amicale, reciproc avantajoase cu Federația Rusă, mai exact, cu țara noastră”, este declarația Kremlinului.
Update 1: Igor Dodon a fost reținut pentru 72 de ore, în dosarul penal în care este acuzat de mai multe infracțiuni comise, conform celor 4 articole din Codul Penal, transmite Marianna Körpek, purtător de cuvânt al Parchetului General.
„Activitățile de investigație continuă. Au fost efectuate percheziții în casă și în unele spații aparținând lui Dodon. A fost reținut pentru 72 de ore", a transmis Körpek.
Aceasta transmite faptul că marți dimineață, Serviciul de Informații și Securitate, alături de Procuratura Anticorupție, au efectuat descinderi: „Se fac percheziții și în alte locuri. În total, perchezițiile se efectuează în 12 sedii.
Bunurile imobile care aparțin intermediarilor sunt în curs de examinare. Ancheta se desfășoară în cadrul unui dosar penal inițiat în baza articolelor „Corupția pasivă", „Primirea finanțării de către un partid politic de la o organizație criminală", „Îmbogățirea ilegală" și „Trădarea", mai spune Marianna Körpek.
Știre inițială: Igor Dodon, fostul președinte socialist al Republicii Moldova este vizat de o anchetă aflată în desfășurare, într-un dosar privind săvârșirea mai multor infracțiuni.
Igor Dodon, suspect într-un dosar de corupție
„Confirmăm efectuarea perchezițiilor de către procurorii din cadrul Procuraturii Anticorupție în comun cu CNA și SIS la domiciliul ex-președintelui RM, Dodon Igor. Perchezițiile se efectuează inclusiv la alte locații, imobile deținute prin persoane interpuse, în cadrul dosarului penal pornit în temeiul bănuielii rezonabile de comitere a infracțiunii prevăzute la art. 324 (coruperea pasivă), art. 181/2 (acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală), art. 337 (trădare de patrie) și art. 330/2 (îmbogățire ilicită)”, transmit autoritățile din R. Moldova.
Percheziții ar avea loc la Sadova, în casa părintească a lui Igor Dodon, dar și la „Sadovo”, baza de odihnă a ex-președintelui, la Molovata, unde Dodon și familia lui dețin o altă proprietate, dar și la sediul Uniunii de Afaceri Moldo-Rusă, al cărei președinte este chiar Dodon. Mai mult, dosarul a fost preluat de procurorul Dorin Compan, redevenit procuror anticorupție în data de 7 februarie, conform ZDG.
Curtea de Apel din Chișinău a stabilit neînceperea urmăririi penale a lui Igor Dodon
În data de 18 mai 2022, Procuratura Generală a început urmărirea penală în dosarul numit „Kuliok”, la o zi după ce Curtea de Apel din Chișinău a decis casarea integrală a Hotărârii Judecătoriei Chișinău, cu privire la neînceperea urmăririi penale împotriva lui Igor Dodon. Tot atunci, Mariana Cherpec, reprezentant al Procuraturii Generale, spunea că a fost începută o anchetă penală, în baza unor imagini video, în care Igor Dodon primește o pungă neagră din partea lui Vladimir Plahotniuc, fostul lider al Partidului Democrat din Moldova (PDM).
În data de 8 iunie 2019, procurorii anticorupție s-au autosesizat, după primirea unor înregistră video, cu cameră ascunsă, de la sediul PD. Pe 8 iulie, Alexandru Cernei, procuror anticorupție, decide neînceperea urmăririi penale, pe motiv că interacțiunea dintre Dodon și Vlad Plahotniuc „pare a nu fi una serioasă”.
Ancheta a fost reluată de către Procuratura Anticorupție
În noiembrie 2019, Andrei Năstase, liderul Platformei DA, solicita anularea ordonanței, iar după o lună Procuratura Anticorupție decidea anularea neînceperii urmăririi penale, în legătură cu finanțarea din Rusia a Partidului Socialiștilor.
După mai multe tergiversări în ce privește acest dosar, Procuratura Generală a început să grăbească investigațiile, identificând 29 de persoane suspecte, 25 dintre ele deja audiate de procurori. Alături de asta, Banca Națională a Moldovei a fost interpelată, procurorii solicitând date cu privire la tranzacțiile suspectate a fi acte de spălare de bani.