Ucraina e terminată! Anunţul şoc venit de peste Ocean. Americanii au spus clar
- Sabina Popescu
- 3 mai 2022, 12:28
Președintele Joe Biden nu este dispus să trimită trupe americane să lupte în războiul din Ucraina, declanșat de Rusia la finalul lunii februarie. Statele Unite ale Americii (SUA) sunt de acord cu Rusia în ceea ce privește faptul că nu pot exista învingători într-un război nuclear, a transmis Casa Albă, prin vocea secretarului de presă Jen Psaki.
SUA susțin poziția Rusiei în ceea ce privește declanșarea unui război nuclear, anume aceea că dintr-un astfel de eveniment nu poate ieși nimeni învingător. Secretarul de presă de la Casa Albă, Jen Psaki, a transmis că „rușii înșiși au spus clar, de-a lungul timpului, inclusiv recent, adică anul trecut, că niciun război nuclear nu ar putea fi câștigat”.
SUA susțin că nimeni nu poate câștiga un război nuclear
„Suntem de acord cu acest lucru (cu faptul că nimeni nu poate câștiga un război nuclear - n.r.). Și este important ca fiecare țară să reafirme acest lucru și ca fiecare oficial ales să reafirme și aici, în întreaga țară, acest mesaj”, a subliniat secretarul de presă de la Casa Albă.
Jen Psaki a repetat că președintele SUA, Joe Biden, nu este dispus să trimită trupe americane în Ucraina.
„Aș dori să remarc punctul de vedere al președintelui, iar poziția sa continuă să fie că nu vom trimite trupe americane pe teren pentru a lupta în acest război. Și acesta este un lucru pe care vom continua să îl reiterăm pentru americani”, a spus ea.
NATO nu poartă un război „indirect” cu Rusia
Ea a negat, de asemenea, că situația din jurul Ucrainei s-a transformat într-un conflict indirect între NATO și Rusia.
„ (...) Nu este un război indirect. Este un război între Rusia și Ucraina. NATO nu este implicată. Statele Unite nu luptă în acest război. Așadar, cred că este important și vital pentru noi toți să nu repetăm punctele de discuție ale Kremlinului pe acest front”, a declarat secretarul de presă de la Casa Albă, citat de agenția de presă TASS.
În altă ordine de idei, Statele Unite nu au văzut „niciun indiciu” că Rusia primește armament de la țări terțe sau că Moscova ar fi încercat să obțină o astfel de asistență.
Rusia nu ar fi avut parte de asistență militară
„Nu am văzut niciun indiciu că ei (autoritățile ruse - n.r.) au obținut asistență externă de la o națiune terță. (...) Pur și simplu nu am văzut niciun indiciu că ar încerca să apeleze la surse externe (pentru a primi arme - n.r.) de la alte guverne sau alte țări”, a transmis purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby.
„Dar ei și-au adunat o cantitate foarte mare de putere de luptă organică proprie în afara Ucrainei înainte de 24 februarie. (...) Ei încă mai au o mare parte din această putere de luptă”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Pentagonului.