Încep negocierile între Ucraina și Rusia și Quint (SUA, Marea Britanie Franța, Germania și Italia). Poziţii distante. Draghi ar putea merge la Scholz la Berlin. Există o dilemă care îi macină pe aliați exact în momentul în care la Istanbul pare să înceapă o negociere autentică între Rusia și Ucraina.

Joe Biden a adus-o pe masa puterilor occidentale, chemându-i la apel pe liderii Regatului Unit, Franței, Germaniei și Italiei. Cu un raționament care poate fi rezumat în felul următor: "Putin are nevoie să-i vândă poporului său o victorie. E foarte puțin probabil ca noi să putem accepta acest lucru".

Există teama că țarul ar intenționa să forțeze situaţia în ceea ce priveşte statutul Crimeii și Donbasului. Şi că nu se va mulţumi cu un acord pentru un regim de „autonomie specială”, care ar apărea în ochii lumii ca o înfrângere amară a ambițiilor Moscovei. Pe scurt, există teama că pregătește parada de 9 mai - cea care sărbătorește anual victoria împotriva naziștilor - pentru a anunța ceva ce Zelenski nu va putea digera, scrie repubblica.it.

Să fim clari, pe frontul de est se întâmplă multe. Sub conducerea lui Erdogan, cei doi dușmani recunosc public pentru prima dată că sunt dispuși să facă unele sacrificii. Rușii eliberează masa de conceptul de „denazificare” și practic, sunt deschiși să accepte o cale care să conducă Kievul – chiar dacă nu în scurt timp – către Uniunea Europeană.

Ucrainenii spun clar că nu vor adera la NATO și se deschid în faţa opțiunii unor negocieri lungi pentru cele două regiuni rusofone aflate în dispută. Negociatorul-șef al lui Zelenski merge și mai departe, emițând ipoteza unui mecanism care să conducă posibila forță de interpunere compusă din garanți internaționali - cele zece țări, inclusiv Italia, sub egida ONU - care să intervină cu arme și soldați în cazul agresiunii ruse, închizând în același timp cerul Ucrainei.

Războiul din Ucraina: Putin nu va fi de acord să încheie partida cu o capitulare substanțială

Semne pozitive, o bază de negociere care nu trebuie subestimată. Cu toate acestea, deocamdată, în rândul aliaților predomină scepticismul. Parţial pentru că Washingtonul continuă să prefere uzura lui Putin și nu pare orientat să aprobe un acord într-un timp prea scurt, temându-se că va lansa un mesaj de impunitate vizavi de scopurile expansioniste ale Moscovei. Parţial pentru că țarul continuă să alterneze promisiuni și bombe.

O spune Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, subliniind distanța dintre „cuvintele” lui Putin și „ceea ce face”: „Nu văd o seriozitatea reală”, rezumă acesta. O traducere diplomatică a argumentelor lui Biden. Pentru președintele SUA, investiția liderului rus în război a fost enormă, motiv pentru care se teme că Putin nu va fi de acord să încheie partida cu o capitulare substanțială, fie ea deghizată într-un triumf pentru opinia publică rusă. Iar în acest caz, dacă Putin ar forţa situaţia cu Crimeea, Donbasul și Odessa, cum ar reacționa occidentalii?

De fapt, aceasta este dilema. Apelul formatului „Quint” devine astfel o oportunitate de a te gândi ce poţi face astăzi pentru a evita să te confrunți mâine cu acel scenariu. Iar aici, opiniile sunt divergente. Joe Biden face eforturi pentru a intensifica fluxul de arme către armata ucraineană şi îi îndeamnă pe aliați să nu cedeze un centimetru în privinţa sancțiunilor și să evite „relaxarea”. Când vine vorba de Boris Johnson, conceptele devin mai clare: „Va trebui să fim neînduplecaţi în răspuns”. Aşadar: arme, multe arme, și „sancțiuni, sancțiuni, sancțiuni”.

Numai că poziţia Germaniei este diferită. Olaf Scholz se teme că criza gazelor va încetini redresarea Germaniei. Din acest motiv, cere să se ia în considerare o detensionare pe frontul măsurilor punitive deja adoptate: dacă Putin şi-ar însoţi cuvintele cu fapte - acesta este sensul raționamentului său - Occidentul ar trebui să ia în considerare să facă ceva pentru a slăbi strânsoarea în care l-a prins. Poziţie care pentru Londra și Washington denotă un semn de slăbiciune.

Diversă şi poziția franceză. Graţie energiei nucleare, Emmanuel Macron nu are atât de multă urgență să țină sub control criza energetică. Și pare hotărât să urmărească în aceste ore – chiar dacă deocamdată fără rezultate – în primul rând, coridorul umanitar pentru Mariupol.

Cât despre Mario Draghi, abordarea este clară: e de partea Ucrainei, deloc ostil sancțiunilor, focusat mai degrabă spre „încetarea focului”. O atitudine care nu seamănă cu o poziție de negociere, dimpotrivă: este modalitatea de a-i cere lui Putin să respecte angajamentele și un act util pentru a reduce catastrofa umanitară.