Anunț alarmant de la OMS: virusul COVID-19 va continua să creeze probleme uriașe. Avertismentul experților
- Simona Suciu
- 31 martie 2022, 08:57
OMS spune că virusul nu va dispărea, ci va continua să evolueze. În schimb severitatea bolii se va reduce în timp. Nu este exclus, ca periodic, să mai apară voi valuri de îmbolnăviri și o creștere a numărului de decese.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a făcut public un plan actualizat referitor la evoluția pandemiei de coronavirus în viitor. OMS a prezentat trei scenarii care sunt luate în calcul pentru anul acesta, informează Reuters.
„Pe baza informaţiilor pe care le avem acum, cel mai probabil scenariu este că virusul COVID-19 va continua să evolueze, dar severitatea bolii pe care o produce se va reduce în timp întrucât imunitatea creşte ca urmare a vaccinării şi infectării populației'', a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, în cadrul unei informări de presă.
Mai pot apărea valuri de infectări
Cu toate acestea, directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii avertizează că pot apărea periodic valuri mai mari de infectări și o creștere a numărului de decese ca urmare a slăbirii imunității în fața virusului. De aceea, spune oficialul ar putea fi nevoie și ar fi indicate doze booster periodice pentru grupurile vulnerabile (persoane peste 65 de ani, bolnavi cronici sau persoane cu un sistem imunitar deficitar).
Directorul OMS susține că țările cu o rată a vaccinării mică „creează condiții ideale pentru apariţia unor noi variante ale coronavirusului”. În acest context, a ținut să reamintească faptul că, până la jumătatea lui 2022, 116 țări riscă să nu atingă obiectivul global în ceea ce privește vaccinarea a 70% din populație.
Alte două scenarii
Chiar dacă scenariul menționat este cel mai probabil, OSM ia în calcul și alte două posibile evoluții ale pandemiei. Unul dintre scenarii este extrem de optimist, al doilea este chiar îngrijotător.
Tedros Adhanom Ghebreyesus a spus că fie vor apărea variante mai puţin severe, iar dozele booster sau noi formule ale vaccinurilor nu vor mai fi necesare, fie va apărea o variantă mai virulentă, iar protecţia oferită de vaccinările anterioare sau de infectare se va diminua rapid.
„Varianta actualizată a Planului strategic de pregătire şi răspuns al OMS stabileşte acţiunile strategice pe care fiecare ţară trebuie să le implementeze pentru a aborda cauzele transmisiei SARS-CoV-2, a micşora impactul COVID-19 şi a pune capăt urgenţei globale. Este cel de-al treilea Plan strategic de pregătire şi răspuns redactat de OMS şi cel mai probabil va fi şi ultimul“, a mai spus directorul organizaţiei.