Un nou miracol pentru fotbalistul care a supraviețuit unui stop cardiac la Euro 2020. Revenire de senzație pentru Eriksen

Un nou miracol pentru fotbalistul care a supraviețuit unui stop cardiac la Euro 2020. Revenire de senzație pentru Eriksen sursa: arhivă EVZ

După ce a revenit pe teren și a îmbrăcat tricoul formației Brentford, Cristian Eriksen a fost convocat la echipa națională a Danemarcei. Pentru prima dată după ce a suferit un stop cardiac anul trecut, la Euro 2020.

Revenire fabuloasă a lui Christian Eriksen (30 de ani), mijlocașul danez care la Campionatul European de anul trecut a suferit un stop cardiac. Milioane de oameni au văzut în direct, în timpul jocului dintre Danemarca și Finlanda (scor 0-1) cum medicii au făcut eforturi disperate pentru a-i salva viața jucătorului.

Christian Eriksen va reveni la echipa națională a Danemarcei

Miraculos, Eriksen a supraviețuit, și mai mult, el chiar a revenit în fotbalul profesionist. Anul trecut, era sub contract cu gruparea Inter Milano, iar acum evoluează în Premier League pentru cei de la Brentford.

Acum, Eriksen a fost convocat pentru prima dată, la naționala țării sale, după nefericitul eveniment din vara anului 2021. Fotbalistul s-a alăturat ulterior celor de la Brentford, în Anglia, în luna ianuarie, după ce a reziliat contractul cu Inter Milano. Danemarca joacă meciuri amicale în Țările de Jos, pe 26 martie, și acasă, împotriva Serbiei, trei zile mai târziu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Eriksen se va alătura coechipierilor săi de la națională pentru un stagiu de pregătire, în Spania, înainte de cele două meciuri, conform Mediafax.

A revenit în fotbal, în Premier League, la Brentford

El a reapărut pe gazon în înfrângerea celor de la Brentford, cu Newcastle United, la 26 februarie. Fostul mijlocaș de la Tottenham a fost ovaționat de fani și jucători de ambele părți când a intrat pe teren, în minutul 52.

El a declarat, la final: „Dacă nu mă refer la rezultat, sunt un om fericit. Să trec prin ceea ce am trecut, să mă întorc este un sentiment minunat".

Inter Milano și Eriksen au căzut de acord să îi rezilieze contractul în decembrie, deoarece jucătorii dotați cu un DCI nu pot evolua în Serie A. Premier League nu are însă aceleași reglementări.

După ce a părăsit clubul din Serie A, el s-a antrenat la Odense Boldklub, echipa daneză pe care a reprezentat-o în adolescență, înainte de a semna cu Brentford.

Ar putea să evolueze la Campionatul Mondial din Qatar

După meciul cu Newcastle, Eriksen a fost integralist pentru Brentford în victoriile cu Norwich City și Burnley. El i-a dat o pasă de gol lui Ivan Toney, în victoria cu 2-0 împotriva celor de la Clarets, și a contribuit la îndepărtarea echipei sale de zona retrogradării.

Danemarca s-a calificat la Cupa Mondială din 2022 din Qatar, terminând pe primul loc în grupă, cu 27 de puncte din 10 meciuri - cu patru puncte mai mult decât Scoția, ocupanta locului secund, conform sursei citate.