Rubla rusească se stabilizează după șocul suferit. Banca Centrală rusească, noi limitări în privința tranzacțiilor
- Maria Miron
- 11 martie 2022, 22:14
În cursul zilei de vineri, rubla rusă a înregistrat o stabilizare, după două săptămâni pline de sancțiuni economice care au afectat moneda. În cursul zilei de joi, rubla atingea un nivel record, de 132,417 ruble la un euro, iar vineri, cea mai mare parte a schimburilor de capital au rămas închise, asta pentru că Banca Centrală a Rusiei a decis restricționarea tranzacțiilor. Războiul din Ucraina, dar și posibilitatea interzicerii importurilor de petrol din Rusia au dus la o depreciere masivă a monedelor țărilor din zonă. Rubla rusească este la cea mai mică valoare din istorie, iar economia Ungariei riscă să intre în recesiune.
Rubla rusească s-a apreciat vineri, 11 martie, cu un procent de aproape 2%, astfel că pentru un dolar american, rubla s-a tranzacționat cu un curs de 116,40.
Însă, de la începutul anului 2022, moneda rusă a ajuns la un procent de 40% în ceea ce privește deprecierea, înregistrând un record negativ la nivel mondial.
„Aceasta nu este o piaţă pură astfel încât dacă ne uităm la valoare este dificil să ştim care este nivelul real. Perspectivele privind rubla depind complet de cum vor evolua producţia şi energia din Rusia”, avertizează analistul Jane Foley, din partea Rabobank.
În cursul zilei de joi, rubla atingea un nivel record, de 132, 417 ruble la un euro, iar vineri, cea mai mare parte a schimburilor de capital au rămas închise, asta pentru că Banca Centrală a Rusiei a decis restricționarea tranzacțiilor.
Tot joi, Banca a decis limitarea accesului companiilor locale la numerarul în valută, pentru viitoarele șase luni, alături de restricționarea accesului populației civile.
Cutremur total pe piața valutară
Războiul din Ucraina, dar și posibilitatea interzicerii importurilor de petrol din Rusia au dus la o depreciere masivă a monedelor țărilor din zonă. Rubla rusească este la cea mai mică valoare din istorie, iar economia Ungariei riscă să intre în recesiune.
Monedele din Rusia, Polonia și Ungaria s-au prăbușit după ce au apărut tot mai multe zvonuri că Occidentul, dar și SUA vor pune embargo Moscovei și vor interzice importurile de petrol din această țară. Rubla, zlotul şi forintul au ajuns la un minim istoric, potrivit Reuters. De câștigat din această criză au țările din America Latină, bogate în mărfuri.
Dezastru pentru moneda rusească
Rubla rusească a scăzut cu peste 8%, ajungând până la un minim de 133,50 faţă de dolar, pe piața interbancară. Tranzacţiile bursei MOEX din Moscova vor rămâne oprite, cel mai probabil, până miercuri.
„Există o ofertă aproape infinită şi o cerere foarte mică pentru activele ruseşti în acest moment – nimeni nu doreşte să fie asociat cu acestea. Pe termen scurt şi mediu, ceea ce va determina cu adevărat cererile comercianţilor pe pieţele emergente sunt termenii tranzacţiilor. Aceste pieţe vor vedea creşteri masive ale preţurilor de import şi export”, a declarat Gabriel Sterne, şeful serviciilor de strategie şi cercetare globală EM la Oxford Economics, potrivit sursei citate.
Forintul Ungariei a scăzut și el destul de mult, până la 399,38 unităţi faţă de euro, în timp ce zlotul polonez a coborât la un minimum record de 4,99 pentru euro.
Dacă preţurile mărfurilor vor rămâne ridicate, țara cea mai lovită va fi Ungaria. Factura sa de import va crește cu cel puţin 5% din PIB, potrivit datelor Oxford Economics.
Prețul petrolului a scăpat de sub control
Prețul petrolului a crescut vertiginos după invazia Rusiei în Ucraina. Creșterea este și mai accelerată după ce SUA și Occidentul au anunțat că iau în calcul să interzică importurile de petrol din Rusia, unul dintre marii producări au lumii. Prețul unui baril de petrol a atins un maxim de 139 de dolari pe piețele europene.
Şi pe piaţa din Statele Unite ale Americii, petrolul a atins duminică seara un preț de 130,50 dolari per baril. Recordul absolut al preţului petrolului a fost de 147,50 de dolari per baril, în timpul crizei financiare din anul 2008.
Unii analiști economici estimează că preţul ţiţeiului ar putea ajunge până la 200 de dolari pe baril. Dacă se va adeveri această previziune, ar avea efecte dezastruoasă asupra prețurilor carburanților, dar și a mărfurilor.