Ion Ţiriac a lăsat mască pe toată lumea! Mesajul clar pentru Emma Răducanu. Ce nu are voie să facă jucătoarea cu origini româneşti
- Nicolae Comănescu
- 6 martie 2022, 22:59
Ion Țiriac este de părere că Emma Răducanu poate să devină la un moment dat „fata de 1 miliard de dolari”, așa cum a numit-o presa din SUA. Dar, există și riscul ca britanica să se piardă de lumea mare a tenisului.
Ion Țiriac a vorbit despre britanica Emma Răducanu, marea senzație în tenisul mondial din 2021. În vârstă de 19 ani, sportiva cu tată român și mamă chinezoaică a venit din calificări și a câștigat turneul de Mare Șlem US Open. Ulterior, nu a reușit să mai impresioneze. Ion Țiriac i-a dat câteva sfaturi și a explicat cum poate Emma să devină „Billion dollar baby (n.r. - fata de 1 miliard de dolari), așa cum a jos numită de jurnaliștii de la „New York Times” după succesul e la US Open.
Sfaturi de la Ion Țiriac pentru Emma Răducanu, cea mai bună jucătoare de tenis în 2021
„În tenis ești numai atât de bun cât sunt oamenii din jurul tău: familie, antrenor – cu toate că antrenor de tenis nu cunosc niciunul. Eu am fost ultimul antrenor de tenis care am luat un copil și l-am făcut campion mondial, l-am luat pe al doilea și l-am făcut numărul 1, l-am luat pe al treilea și l-am făcut numărul 1! Începând de la Villas, la Becker, la Ivanisevic, la Safin, la toți!
A fost o explozie la această Emma din toate punctele de vedere! Cum a spus New York Times a doua zi după ce a câștigat: ‘It’s a billion dollar girl!’. Care merita un miliard imediat. Pe ăia 10 ani care veneau sigur, dar sigur! De ce o fi scăpat de antrenorul care a dus-o până acolo!? Sistemul britanic îl cunosc destul de bine.
E un sistem care are destui bani pentru dezvoltare. Ia o căruță de bani și de la Wimbledon. Ea a crescut în acest sistem și a crescut bine. Din punct de vedere fizic, britanicii sunt foarte activi, adică nu te lasă să intri pe teren fără un fizic bun, dacă ești în programul lor”, a spus Ion Țiriac în emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” de la gsp.ro.
Miliardarul crede că ar fi păcat ca britanica să dispară din elită
Omul de afaceri a mai precizat că tatăl Emmei Răducanu trebuie să îi ghideze pașii sportivei în carieră: „Ea, într-adevăr, am văzut și eu un meci și jumătate. A jucat perfect acolo, cu un sistem foarte simplu: aruncă mingea pe o parte, până când adversara îți dă posibilitatea să o termini pe partea ailaltă. E păcat, pentru că Răducanu, prin prisma faptului că mămica este chineză și prin faptul că vorbește mandarina cum vorbește românește sau englezește… Se pare că vorbește foarte bine și românește. Ea, la interviul care l-a făcut după US Open în limba chineză, a avut 400 de milioane de vizualizări!
Deci vă dați seama ce posibilități avea ea, nu numai ca joc economic… Însă îi trebuie în jurul ei… Cred că tăticul, domnul Răducanu, eu nu îl cunosc. Nici pe ea nu o cunosc, eu sunt departe de tenis pentru că am treburile celelalte și nu am cum să merg pe la turnee. Cred că mai mult de 50% din jucătorii actuali eu nu îi cunosc, însă ar fi păcat să dispară!”