Gestul care a provocat revoltă în România. Cum a încercat să jecmănească refugiații ucraineni. E strigător la cer

Gestul care a provocat revoltă în România. Cum a încercat să jecmănească refugiații ucraineni. E strigător la cerTaxi.Sursa: Arhiva EVZ

Un taximetrist s-a ales cu o amendă uriașă, după ce a fost prins încercând să negocieze o cursă. Clienții erau refugiați veniți din Ucraina, care aveau nevoie de transport. Poliția Locală l-a dovedit pe speculantul de ocazie.

Un taximetrist din București, care a încercat să negocieze tariful pentru o cursă, cu trei refugiați din Ucraina, a fost sancționat de Poliția Locală. El a primit o amendă de 10.000 de lei, după cum au anunțat reprezentanții instituției.

Taximetrist care încerca să negocieze cu refugiații ucraineni, amendat de Poliția Locală

Taximetristul a fost surprins de oamenii legii în timp ce se pregătea să transporte refugiaţii ucraineni. Poliţiştii au observat că lampa de pe taximetru fusese scoasă, iar aparatul de taxat nu fusese pus în funcţiune. După identificare, taximetristul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 10.000 de lei, iar autorizaţia taxi i-a fost reţinută.

Angajaţii Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti au sancţionat cu 500 de lei şi un şofer de taxi care a refuzat sa transporte la hotel o familie de ucraineni, menţionează sursa citată.

„Sprijinul pentru refugiaţii ucraineni nu este însoţit mereu de intenţii bune. Există, din păcate, printre noi, şi oameni fără scrupule, care nu ezită să profite de pe urma tragediei celor care fug din calea războiului. O astfel de situaţie s-a petrecut marţi dimineaţă, la Autogara Filaret, acolo unde mai multe persoane refugiate din Ucraina căutau îndrumare şi transport către locaţii sigure.

Oportunitatea de a face câţiva bani în plus pe spatele celor loviţi de soartă a fost speculată imediat de un şofer de taxi din Capitală care a decis să-şi ofere serviciile. La mica înţelegere, fără aparat de taxat, în schimbul unor sume de bani cu mult mai mari decât costul real al călătoriei.”

Un alt taximetrist a primit o amendă de 500 de lei

„În aceeaşi zonă, un alt şofer taxi a refuzat să transporte o familie ucraineană, cu doi copii, care dorea să ajungă la un hotel din Bucureşti. Pentru refuz de cursă, conducătorul taxiului a fost amendat cu 500 de lei, iar, ca măsură complementară, s-a dispus reţinerea certificatului profesional”, se mai arată în postarea de pa rețeaua de socializare.

Poliţiştii locali sunt prezenţi, încă de la sfârşitul săptămânii trecute, în toate punctele în care sosesc refugiaţii din Ucraina. Ei acordă sprijin lucrătorilor DGASMB şi se asigură că toate procedurile de preluare şi transport ale cetăţenilor ucraineni respectă standardele de siguranţă, mai menţionează sursa citată.

Ne puteți urmări și pe Google News