Gala Capital Performerii anului 2021. Vedeta TV a anului! Răzvan Simion: „Când am venit în București, Capital era singura noastră opțiune de a ne informa prin media”
- Maria Miron
- 22 februarie 2022, 22:01
Vedeta anului 2021 este secțiunea din Revista Capital care aduce împreună cei mai performanți oameni ai anului trecut. În topul preferințelor Capital se află chiar simpaticii Răzvan și Dani, de la Neața.
Câștigătorii topului Revistei Capital, Răzvan și Dani și-au dobândit notorietatea prezentând emisiunea matinală a Antenei 1, vreme de 14 ani, fapt pentru care cei doi realizatori și prezentatori se numără printre preferații românilor. Mai mult, an după an, emisiunea s-a situat pe primul loc în topul emisiilor de dimineață ale televiziunilor generaliste.
La notorietatea celor doi au contribuit și emisiunile estivale ale căror ”vibe” au câștigat repede inimile publicului Antenei 1. Drept urmare, nu ne-a mirat faptul că cititorii Capital au votat duetul A1 ca fiind performerii anului 2021.
Cătălin Măruță a fost un alt nume nominalizat de Capital ca fiind un performer al anului trecut. Este deja cunoscut că succesul său se datorează emisiunii zilnice, unde vedete, și nu numai, își deschid sufletele în fața publicului.
Merită amintit că Măruță a intrat în lumea presei încă de pe vremea când se afla pe băncile facultății, fiind selectat prezentator la radio. După ce a plecat din lumea radio, Cătălin Măruță a început să lucreze la postul TV NOVA. Când a intrat în ProTV, Cătălin a început prin a fi moderator al emisiunii ”Happy Hour”. Acum, emisiunea vedetei poartă numele de ”La Măruță”.
Teo Trandafir se află și ea pe lista vedetelor Capital
În urmă cu aproape 30 de nai, mai exact în anul 1991, Teo Trandafir își începea cariera la Fun Radio București, unde a lucrat ca secretară, urmând ca după aceea să fie realizator de programe de știri.
Doi ani mai târziu, în anul 1993, Teo Trandafir a început să lucreze la ProFM, unde timp de un an a ocupat funcția de redactor de știri și realizator-prezentator la emisiunea „Rondul de dimineață’”. Începând din luna septembrie 2013, Teo Trandafir prezintă emisiunea Teo show la Kanal D.
Marin Barbu, sau Nea Mărin, este altă vedetă care, anul trecut, s-a bucurat de notorietate. Nea Mărin a lucrat, de-a lungul timpului, cu zeci de vedete de televiziune, cucerind publicul larg din România prin replicile sale pline de umor, dar și prin stilul inconfundabil de a pune la încercare nervii invitaților săi.
Acum, el poate fi urmărit pe Antena 1, unde face deliciul publicului în emisiunea „Poftiți pe la noi!”.
Din echipa celor de la TVR, Revista Capital a hotărât că Iuliana Tudor merită să fie trecută și ea în rândul performerilor anului 2021
Iuliana a devenit imaginea-simbol a postului naţional de televiziune, căci a reușit să țină în frău derapajele unei mega-producţii,”Vedeta populară”.
Ea a debutat în televiziune în anul 1999, iar de numele ei sunt legate multe producții: Teledonurile TVR, Festivalurile Cerbul de Aur, Mamaia – Folclor, Maria Tănase, Gala TVR 50, România din suflete, sau Premiile TVR Internaţional.
În cadrul galei, Iuliana Tudor a declarat că: „Mă onorează foarte tare invitația și această nominalizare. Eu reprezint o lume care pare cumva trecută pentru noi, cei de astăzi. Rostul meu la TVR a fost să continui ce au făcut marii realizatori de dinaintea mea. Dacă am reușit probabil că se datorează milioanelor de telespectatori. Cultura tradițională din România este importantă în primul rând pentru cei tineri. Ei trebuie să știe că avem o istorie, o tradiție”.