George Simion a făcut scandal în Parlament! „Coldea e aici?” A întrerupt o şedinţă importantă
- Maria Miron
- 22 februarie 2022, 23:02
Ședința de marți, în care a fost audiat Eduard Hellvig de către Comisia Parlamentară, era cât pe ce să fie compromisă din cauza lui George Simion. Liderul AUR a sunat la ușa sediului Comisiei, întrebând dacă e și generalul Coldea prezent la întâlnire.
George Simion nu s-a oprit doar la atât, pentru că a așteptat ieșirea lui Hellvig din ședință, moment în care l-a întrerupt pe parcursul declarațiilor de presă pe care le susținea.
Din cauza lui Simion, șeful SRI a părăsit Parlamentul, renunțând la declarațiile pe care voia să le expună.
Eduard Hellvig, audiat în Parlament
Directorul Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig, a fost invitat pentru o discuție legată de activitatea Serviciul, în Parlament. El s-a întâlnit cu senatorii și deputații care fac parte din Comisia Parlamentară de Control a SRI, în data de 22 februarie, de la ora 13.30.
Informația a fost prezentată într-un comunicat de presă emis de Comisia parlamentară. Cu acest prilej, membrii acestui organism vor să afle mai multe informații despre tensiunile de la granița ruso-ucraineană. De asemenea, aceștia doresc de la șeful SRI, o prezentare a situaţiei de securitate în Zona Extinsă a Mării Negre şi pe Flancul Estic al NATO.
George Simion, lovit chiar din interiorul AUR: ”Să-și facă un control la cap”
Gâlceava din AUR pare că va duce la un deznodământ nedorit pentru George Simion, care va fi debarcat de la șefia partidului.
De data asta, senatorul AUR Rodica Boancă neagă acuzațiile vehiculate în ultima vreme, din care rezultă că ar pleca din partid. Senatoarea le-a cerut celor care au votat-o să citească cu atenție mesajul transmis pe o rețea de socializare.
Boancă spune că a a ales să vorbească și să spună ceea ce simte pentru că nu mai poate să rabde ceea ce se întâmplă în prezent în AUR.
„Am ales să vorbesc, deoarece ăsta este motivul pentru care am intrat în politică, să pot spune ce gândesc și ce simt, iar ceea ce spun să conteze. Sunt un om simplu, nu un om politic, trăiesc la intensitate maximă tot și dacă mă angajez într-o cauză o fac trup și suflet. În consecință, am tendința de a fi radicală și de a spune ce simt pe moment. Sursele care mă dau pe mine ca părăsind AUR, să își facă un control la cap, le recomand eu un psiholog!”, a scris Rodica Boancă.
Co președintele AUR, George Simion, i-a transmis senatoarei să fie mai temperată. Acest lucru l-a făcut chiar pe pagina de socializare.
”Tre să fii mai temperată. Acum două zile ne spuneai cum îți dai demisia și nu mai vrei sa auzi de mine…”, a scris George Simion.