Prognoza meteo, 22 februarie. Vești proaste de la meteorologi, încep ploile şi scad ușor temperaturile

Prognoza meteo, 22 februarie. Vești proaste de la meteorologi, încep ploile şi scad ușor temperaturileSursa: Arhiva EVZ

Administrația Națională de Meteorologie emis prognoza meteo pentru astăzi, 22 februarie 2022. Cerul se va menține înnorat în prima parte a zilei și vor exista condiții de ceață dimineață în partea de sud și sud-est. Iar în mai multe zone ale ţării va ploua, local se vor semnala şi precipitații mixte.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru, astăzi, 22 februarie 2022. Potrivit meteorologilor, cerul va avea înnorări și va ploua pe arii restrânse în sudul și estul țării și doar izolat în rest.

Valorile termice, deși ușor mai scăzute decât în ziua precedentă, cu precădere în regiunile intracarpatice, se vor situa în continuare peste mediile multianuale în majoritatea zonelor; maximele se vor încadra, în general, între 5 și 14 grade, iar minimele între -3 și 6 grade, mai scăzute în zonele depresionare. Pe suprafețe restrânse dimineața și noaptea va fi ceață.

Prognoza meteo în țară

În Muntenia, temperatura maximă va fi de 8/14 grade Celsius, iar temperatura minima va fi de 0/5 grade Celsius. De asemenea, şi în Dobrogea, temperatura maximă va fi de 9/14 grade Celsius,  temperatura minimă va fi de 3/6 grade Celsius.

În Transilvania, temperatura maximă va fi de 5/10 grade Celsius, iar minima va fi de -7/1 grade Celsius. Moldova ca avea temperaturi de 9/12 grade Celsius, cu  minime de -3/3 grade Celsius.

În Oltenia, temperatura maximă va fi de 8/12 grade Celsius, iar temperatura minimă va fi de -2/3 grade Celsius.

Prognoza meteo - București

Valorile termice se vor situa în continuare peste mediile multianuale specifice pentru ultima decadă a lunii februarie. Astfel, temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 14 grade, iar cea minimă va fi de 3...5 grade. Cerul va avea înnorări și trecător va ploua. Vântul va sufla slab și moderat.

Prognoza meteo - la munte

La munte se vor semnala precipitații mixte, predominant ninsori la altitudini de peste 1500 m, unde se va depune strat nou de zăpadă. Izolat vor fi condiții de polei. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 0 și 7 grade, mai scăzute în depresiuni, spre -3 grade. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în zona montană înaltă, unde zăpada va fi viscolită. Local în Carpații Meridionali și pe arii restrânse cerul va avea înnorări temporare și vor fi precipitații mixte.

Prognoza meteo - 23 februarie 2022

În Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și nordul Moldovei se vor înregistra minime negative de -1 spre -3 grade, iar în Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei și Dobrogea, minime pozitive de 3 spre 5, 6 grade Celsius. Miercuri, maximele zilei rămân modeste în Banat, Crișana, Maramureș, și anume temperaturi de 2-4,5 grade. În Transilvania, nordul și centrul Moldovei vor fi minime de 6-7 grade, iar în Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei și Dobrogea va fi cel mai cald: 10 – 12 grade, potrivit ANM.

Ne puteți urmări și pe Google News