Centrele de vaccinare anti-COVID-19 se vor desființa. Alexandru Rafila: „Puțini cetățeni se mai vaccinează”

Centrele de vaccinare anti-COVID-19 se vor desființa. Alexandru Rafila: „Puțini cetățeni se mai vaccinează”Vaccinare. Sursa foto: Dreamstime.com

Autoritățile din România poartă discuții cu privire la desființarea centrelor de vaccinare anti-coronavirus, a anunțat luni, 14 februarie, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. Astfel, imunizarea împotriva bolii COVID-19 se va putea face, cel mai probabil, la medicul de familie, precum în cazul altor afecțiuni de sănătate.

„Da, există astfel de discuții (referitoare la desființarea centrelor de vaccinare și imunizarea doar la medicii de familie - n.r.)”, a declarat ministrul Sănătății, explicând că centrele de vaccinare sunt utile atunci când este vorba despre o urgență de sănătate publică, „când trebuie să existe accesibilitate, volume mari de vaccin care se vehiculează”.

„În curând”! Vaccinare la medicii de familie

În prezent, însă, în România, puțini cetățeni se mai vaccinează anti-COVID-19. Prin urmare, „medicii vaccinatori trebuie să devină medicii de familie, așa cum există și pentru alte tipuri de vaccin”, a spus Alexandru Rafila.

Întrebat când se va recurge la o astfel de măsură, șeful de la Ministerul Sănătății a precizat că „în curând”.

„Pe măsură ce se închid centrele, trebuie să avem o alternativă unde oamenii să se poată vaccina, nu se vor închide centrele după care căutăm alternativa”, a adăugat oficialul.

Foto Razvan Valcaneanti/EVZ

Alexandru Rafila, despre campania de vaccinare

Pentru că autoritățile discută despre posibilitatea relaxării unor restricții impuse pe fondul pandemiei de coronavirus, este dificil să se înregistreze o creștere a ratei de vaccinare în țara noastră, a mai sugerat Alexandru Rafila.

De altfel, potrivit datelor actualizate duminică, 13 februarie, de către specialiști, 41,33% din totalul populației României s-a vaccinat împotriva coronavirusului.

Câți români s-au imunizat împotriva COVID-19

La sfârșitul anului 2021 însă, ministrul Sănătății contrazicea informațiile oficiale, susținând că „nivelul real de vaccinare este de 50%, pentru că populația rezidentă e în jur de 16 milioane de locuitori”.

„Să nu uităm că a fost și un număr mare de persoane care au trecut prin infecție, mai ales în valul patru”, spunea, la acea vreme, Alexandru Rafila.

Dar nu numai procentul populației vaccinate este mai mare, ci și a românilor care au trecut deja prin boala COVID-19, prezentând astfel anticorpi naturali. Potrivit ministrului Sănătății, aproximativ jumătate dintre cetățeni s-au infectat cu virusul SARS-COV-2.

Dacă oficial au trecut prin boala COVID-19 1, 8 milioane de români, „probabil numărul lor este mult mai mare”, a spus Alexandru Rafila, explicând că „multiplicarea de obicei utilizată este cu cinci, deci probabil suntem aproape 10 milioane de persoane care am trecut prin infecție, plus persoane vaccinate”.