Simona Halep se va pregăti la Academia Mouratoglou: "Vreau să amân cât se poate de mult finalul carierei"
- Emma Cristescu
- 9 februarie 2022, 16:50
Simona Halep a declarat, miercuri, că după turneele de la Dubai şi Doha se va pregăti la Academia Mouratoglou din Franţa. Tenismena încearcă să găsească mai multe oferte avantajoase pentru a își amâna cât mai mult finalul carierei.
Simona Halep speră să aibă parte de o mulțime de reușite la cele două turnee din Dubai şi Doha. Tenismena încearcă să se perfecționeze cu fiecare ocazie, iar pregătirile la Academia Mouratoglou o vor ajuta să tragă de timp și să amâne cât mai mult finalul carierei sale.
"Sunt pregătită să plec, iar aceste două turnee îmi plac (n.r. - Dubai şi Doha), aşa că sper să fac şi treabă bună. Am în plan să merg la Academia Mouratoglou. Vreau să văd cum termin aceste două turnee şi apoi să merg la Academie pentru a mă pregăti. Pentru că nu am fost niciodată acolo şi chiar îmi doresc. E o nouă experienţă, o provocare şi un lucru pozitiv, chiar sunt entuziasmată. Vom vedea ce va ieşi. Nu am nicio presiune din niciun punct de vedere. Vreau să bucur de ce fac acum şi de faptul că sunt sănătoasă şi foarte pregătită fizic.
Halep nu se gândește la viitor
Eu vin acasă cu mare drag, dar mai am câţiva ani şi o să fac tot ce pot mai bine ca să fac cât se poate de bine. Nu merg la Academie ca să fur (n.r - pentru o viitoare academie a sa în România), merg să mă ajut, să investesc în dezvoltarea pe care mi-o doresc în acest an. Nu ştiu despre viitor prea multe pentru că sunt încă jucătoare activă şi îmi e greu să mă gândesc la ce va fi. Vreau să amân cât se poate de mult finalul carierei. Pot să întâlnesc cu Serena acolo (n.r. - la Academia Mouratoglou), pentru că Patrick Mouratoglou este antrenorul ei.
După ce am încheiat colaborarea cu antrenorii din România am simţit că următorul pas este spre internaţional. Şi m-am gândit la Academia Mouratoglou, pentru că mulţi jucători de top sunt acolo. Şi am înţeles că e o atmosferă foarte plăcută, aşa că vreau să încerc", a afirmat Halep înaintea plecării spre Dubai.
Simona Halep a mărturisit că a rămas fără antrenor. Sportiva s-a pregătit singură pentru cele două turnee și nu s-a gândit la un nou posibil specialist care să o ajute. Vedeta tenisului a refuzat să discute despre separarea de Adrian Marcu şi Daniel Dobre.
"Nu obişnuiesc să îmi discut deciziile. Domnul Marcu ştie, domnul Dobre ştie... amândoi ştiu de ce am luat această decizie şi e suficient. Acum nu am căutat antrenor. Am însă un sparring partener de la Academia Mouratoglou, va veni la aceste turnee cu mine ca să ne cunoaştem, iar după aceea o să văd ce am de făcut.
Eu am mai fost la sfârşitul lui 2013 şi începutul lui 2014 în această situaţie şi a fost OK. Iar eu cred că am mai multă experienţă decât atunci şi o să-mi fie bine (n.r. - fără antrenor). Acum vom vedea. Nu ştiu cât a jucat Federer fără antrenor, nu m-am gândit la acest lucru. Aşa s-a întâmplat şi aşa am simţit eu să fac", a menţionat jucătoarea.