Știrea anului despre pensii. Marcel Ciolacu a făcut marele anunț: Cel târziu în septembrie

Știrea anului despre pensii. Marcel Ciolacu a făcut marele anunț: Cel târziu în septembrie Sursa foto. EVZ

Salariile și pensiile românilor ar trebui să fie majorate, încă o dată, la jumătatea acestui an. Creșterea ar trebui să fie echivalentă, cel puțin, cu rata inflației înregistrată.

Guvernul PSD – PNL ar trebui să aloce bani pentru încă o majorare a pensiilor, la jumătatea anului în curs. Afirmația îi aparține chiar președintelui PSD, Marcel Ciolacu. Liderul social-democrat a precizat că nu doar pensiile vor trebui majorate, ci și salariile. El a precizat că este vorba atât de salariile din sistemul bugetar, cât și cele din sistemul privat.

„Am avut o lege a PSD care prevedea o majorare de 40% a pensiilor. S-a făcut o majorare de 14%, apoi la începutul acestui an, s-a venit şi cu ceva punctual pentru pensiile cele mai mici, plus o mărire de 10%. Noi trebuie să avem în vedere inflaţia. Cumva toate veniturile românilor, atât în privat cât şi la stat, la jumătatea acestui an, cel târziu în septembrie, trebuie discutate şi mărite”, a declarat Marcel Ciolacu, într-o intervenție la Antena 3.

În același context, liderul PSD a ținut să clarifice inițiativa ministrului Muncii, Mariu Budăi, de renegociere a PNRR, cu Comisia Europeană.

Ne puteți urmări și pe Google News
populația europa îmbătrânește

Sursa foto: EVZ

Ce presupune renegocierea PNRR

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a explicat de ce se dorește renegocierea programului cu privire la pensii. El a precizat că nu este vorba despre o renegociere a PNRR, cât de o optimizare a acestui program cu privire la anvelopa de 9,4% din PIB, cât reprezintă bugetul de pensii.

„Noi avem o negociere la PNRR, la reforma pensiilor cuprinsă o anvelopă de 9,4%. În această anvelopă în acest moment din sistemul romanesc nu sunt prinse pensiile de serviciu respectiv pensiile militarilor, pensiile poliţiştilor, pensiilor speciale. Ne încadrăm fără aceste pensii de serviciu la o anvelopă de 8.2%. Dacă le adăugăm la întreaga anvelopă cum ne şi cere comisia prin jalonul cu reforma pensiilor ne vom trezi că pensiile în România pe următorii zeci de ani nu vor mai putea fi modificate şi este o aberație totală.

Guvernezi ca să faci un trai mai bun oamenilor, nu un trai mai rău sau să faci economii la buget. Nu mergem cu renegocieri mergem cu o optimizare. Am pierdut 2 miliarde de euro din granturi. Ministrul Budăi va trebui să meargă la comisie să vadă cum poate optimiza şi de unde pierdem aceşti bani”, a mai spus Marcel Ciolacu.