Vestea anului despre pensiile din România. Calculele au fost făcute. Nicolae Ciucă a dat ordin
- Ramona Rotaru
- 3 februarie 2022, 00:00
Pensiile românilor sunt în continuare un subiect controversat. Nu există un echilibru între ele, iar mulți bătrâni nu își permit nici măcar să își plătească facturile, în timp ce alții trăiesc în lux. Ministrul Muncii are planuri mari în ceea ce privește sistemul de pensii din România și le-a prezentat, venind în același timp și cu clarificări legate de vârsta de pensionare.
Marius Budăi, ministrul Muncii, a prezentat care sunt obiectivele în ceea ce privește pensiile românilor. Acestea vor fi prezentate la Bruxelles, pentru negocierea PNRR. Până atunci însă, un subiect controversat zilele acestea a fost creșterea vârstei de pensionare, oficialul făcând lămuriri cu privire la această propunere.
Viitorul pensionarilor din Românie sună bine dacă ne uităm peste propunerile ministrului Muncii. Marius Budăi a declarat miercuri seara că a discutat cu președintele încă de la începutul anului problema majorării pensiilor, susținând că acest lucru este o necesitate. De asemenea, procentul de 9.4% din PIB menționat în PNRR ar trebui renegociat, susține oficialul.
„Scopul final este să avem spaţiul bugetar pentru a rezolva inechitățile din sistem şi pentru a continua majorări de pensii. Pentru că în România pensiile sunt încă foarte mici", a spus Marius Budăi, ministrul Muncii, la Antena 3.
Potrivit datelor oficiale, 24% dintre pensionarii din sistemul public primesc sub 1.000 de lei lunar, în timp de 3.300.000 de bătrâni primesc până în 2.000 de lei luna. Ministrul Muncii susține că aceste statistici ne arată faptul că pensionarii au nevoie de cineva care să lupte pentru drepturile lor și pentru o bătrânețe liniștită.
Deși se dorește majorarea pensiilor, momentan nu se poate face nimic. Marius Budăi susține că nimeni nu se opune acestui lucru, însă propunerile trebuie discutate la Bruxelles.
„Avem 1.162.000 de persoane, 24% din sistemul public de pensii au pensie sub 1000 de lei. 3.300.000 sunt cei care au pensia până în 2.000 de lei. Păi, cum să nu te lupți pentru oamenii ăștia.
Gândiți-vă ce s-ar fi întâmplat în ianuarie cu aceste preţuri la energie dacă acest pachet social nu era implementat. Gândiți-vă că au beneficiat de 1.600 de lei 2.045.000 de părinți şi bunici, seniori ai acestei ţări. Nu merită să ne luptăm pentru ei?
Premierul nu s-a împotrivit niciodată. Trebuie să așteptam momentul în care se poate discuta la Bruxelles. Nu vrem să periclităm nicio secundă implementarea PNRR", a mai explicat Marius Budăi, ministrul Muncii.