Vești bune pentru salariați. Săpămâna cu patru zile de muncă devine realitate. Cine sunt „răsfățații”

Vești bune pentru salariați. Săpămâna cu patru zile de muncă devine realitate. Cine sunt „răsfățații”Sursa foto: dreamstime.com

Marea Britanie își dorește ca cetățenii ei să se bucure și de viața personală, așa că s-au gândit să micșoreze programul de lucru. Astfel, a fost dezvoltat un program pilot cu patru zile lucrătoare pe săptămână. Peste 30 de companii s-au înscris, iar testarea propriu zisă va începe în luna iunie și se va derula pe o perioadă de șase luni.

Testul propus de Marea Britanie a fost primit cu brațele deschise de peste 30 de companii, care sunt gata să ofere angajaților aceleași salarii și beneficii, doar că pentru patru zile lucrate pe săptămână. Aceștia vor munci doar 32 de ore pe săptămână și vor fi recompensați la fel ca înainte.

„Trecerea la o săptămână de patru zile ar fi o mişcare câştigătoare pentru companii“, arată Joe Ryle, director al Four Day Week Campaign din Marea Britanie. „Studiile au arătat că productivitatea se îmbunătăţeşte, ca şi starea de bine a angajaţilor“.

Marea Britanie nu este singura care va testa acest program pilot desfășurat de 4 Day Week Global. De un program mai scurt de muncă sunt interesate și SUA, Irlanda, Canada, Australia și Noua Zeelandă, pot­ri­vit lui Ryle. Programele vor fi similare.

În cadrul studiului, cercetătorii vor urmă productivitatea angajaților având mai multe zile libere pe săptămână, însă și starea lor de bine. De asemenea, se va urmă efectul acestui program asupra mediului și egalității de sexe.

Unele companii au testat încă de anul trecut programul pilor cu patru zile lucrătoare pe săptămână

Pro­gra­mul va ajuta „com­pa­niile să facă tre­ce­rea de la a mă­sura pur și simplu cât petrec oa­menii la lucru către un accent mai pu­ternic asupra pro­­duc­tivității aces­tora“, arată Joe O’Connor, manager al cam­paniei. Pentru an­ga­jații unicornului tech Bolt, o astfel de săptămână a devenit deja realitate, po­trivit CNBC.

Compania a testat încă din toamna anului trecut programul de muncă cu patru zile lucrătoare pe săptămână, iar rezultatele au fost extrem de pozitive, a declarat fondatorul și CEO-ul companiei, Ryan Breslow. Acesta susține că productivitatea a crescut, munca a fost simplificată iar starea de bine a angajaților este la cote ridicate.

La finalul celor trei luni de testare, 94% dintre angajași și 91% dintre manageri unicornului tech Bolt au susținut că își doresc ca acest program să continue.

Programul pilot cu patru zile lucrătoare pe săptămână nu este unul nou, ci acesta a fost discutat în repetate rânduri în marile companii. Acum, din pricina pandemiei provocate de COVID-19, din ce în ce mai mulți angajatori iau în considerare modificarea programului de lucru.

Din ce în ce mai multe state încep să fie atrase de această idee. Scoția a recomandat ca experimentul derulat de guvernul țării cu această idee în rândul angajaților din birouri să fie extins și în alte sectoare ale economiei, ca parte a redresării post-Covid a țării.

Franța, Spania, Norvegia și Islanda sunt și ele pe lista țărilor care acordă programului o atenție mai mare și pregătesc derularea de experimente.

Ne puteți urmări și pe Google News