Veste uriașă despre a treia doză Pfizer! Ce efect are? S-a dovedit totul

Veste uriașă despre a treia doză Pfizer! Ce efect are? S-a dovedit totulSursa: facebook.com

Tulpina Omicron se răspândește extrem de repede, iar specialiștii susțin că este posibil ca aceasta să devină varianta dominantă. Chiar dacă infectarea nu este una gravă, totuși specialiștii caută modalități care să ne protejeze. Potrivit unui studiu realizat recent, cea de-a treia doză de vaccin de la Pfizer ne protejează împotriva Omicron.

Nature Medicine a publicat săptămâna aceasta două studii prin care este demonstrat faptul că cea de-a treia doză de vaccin de la Pfizer ne protejează împotriva infectării cu Omicron. Rezultatele au fost obținute în urma analizei răspunsului anticorpilor la infecție de către persoanele vaccinate sau trecute prin boală.

Unul dintre cele două studii a fost realizat de cercetătorii de la Universitatea din Hong Kong. Un grup de 30 de persoane cu vârsta medie de 48,9 ani au participat. Specialiștii au analizat diferențele dintre răspunsurile anticorpilor la infecția originală sau la varianta Omicron.

În urma acestor analize, cercetătorii au descoperit că două doze de vaccin de la Pfizer sau CoronaVac ofereau o imunitate mică anticorpilor neutralizanți împotriva infecției cu Omicron, inclusiv la o lună după vaccinare. După ce s-a făcut cea de-a treia doză de la Pfizer, imunitatea a început să crească la o lună după administrare, obținând o protecție de peste 50% împotriva virusului SARS-Cov-2.

Cercetătorii de la Universitatea din Hong Kong au constat în urma studiilor că cea de-a treia doză de vaccin de la Pfizer a generat niveluri medii de anticorpi împotriva Omicron, cu o treime mai mari decât cele generate cu două doze de CoronaVac plus o doza booster de la Pfizer, în timp ce trei doze de CoronaVac nu generau suficienți anticorpi neutralizanți împotriva Omicron.

 Doza booster de la Pfizer crește nivelul anticorpilor împotriva Omicron

Cel de-al doilea studiu a fost efectuat de cercetătorii de la Universitatea Yale, din Connecticut (SUA). Aceștia au analizat eficiența unui plan de vaccinare urmat de 101 persoane din Republica Dominicană. 70% dintre participanți au fost femei cu vârsta medie de 40,4 ani. Persoanele care au decis să participe la acest studiu au fost imunizate cu două doze de vaccin CoronaVac. După mai bine de patru săptămâni de la îndeplinirea schemei complete, acestea au primit doza booster de la Pfizer.

După vaccinarea cu schemă completă de la CoronaVac, neutralizarea variantei Omicron nu a putut fi detectată. În urma administrării dozei booster de la Pfizer, nivelul anticorpilor împotriva Omicron a crescut de 1,4 ori.

Studiul a relevat faptul că infectarea prealabilă cu SARS-CoV-2 nu a ridicat considerabil nivelul de anticorpi între participanții care au urmat planul de vaccinare cu seruri mixte. Cercetătorii subliniază că aceste descoperiri evidențiază capacitatea variantei Omicron de a eluda imunitatea indusă de vaccin sau de infecție și fac apel la vaccinarea cu cea de-a treia doză, sau booster, pentru a combate variantele emergente ale SARS-CoV-2.