Generalul Ciucă face ravagii. A dat ordin imediat. Decizie fulger de ultimă oră
- Catalin Pena
- 20 ianuarie 2022, 17:08
Lupta împotriva traficului de persoane reprezintă o prioritate pentru Guvern a precizat premierul Nicolae Ciucă, joi, într-o întâlnire de lucru, la Palatul Victoria, cu ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, şi alţi responsabili în domeniu.
Scopul întâlnirii de lucru iniţiate de premier a fost acela de a realiza o analiză privind rezultatele obţinute de România în prevenirea şi combaterea traficului de persoane pe parcursul anului 2021, se arată într-un comunicat al Guvernului.
Ciucă a vorbit despre importanţa strategică a abordării acestui fenomen pe cele trei nivele de intervenţie - prevenire - combatere - protecţie.
„Vreau să mă asigur că avem o coordonare solidă de la nivelul Guvernului în acest domeniu pentru ca măsurile intersectoriale pe care le presupune adresarea acestui fenomen complex să fie implementate eficient.
Acţiunile de prevenire în comunitate sunt fundamentale, trebuie să avem timpi de intervenţie rapidă în depistarea, prinderea şi anchetarea traficanţilor, dar la fel de important este să avem în vedere o abordare integrată a fenomenului, pornind de la măsurile structurale de combatere a sărăciei”, a arătat premierul.
Raportul lui Bode
Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a prezentat situaţia la zi a principalelor activităţi ale structurilor MAI cu atribuţii în domeniu:
„În contextul Planului Naţional de Acţiune 2021-2022 pentru implementarea Strategiei Naţionale împotriva traficului de persoane - 2018-2022, a rezultat că au fost desfăşurate numeroase activităţi de prevenire şi combatere a traficului de persoane, precum şi de monitorizare şi evaluare a fenomenului traficului de persoane.
S-a constatat o cooperare accentuată cu societatea civilă şi partenerii internaţionali consacraţi, în special SUA, Marea Britanie şi Franţa, precum şi o intensificare a activităţilor de pregătire de către personalul instituţiilor naţionale responsabile, prin diferite parteneriate şi proiecte".
Din perspectiva Parchetului General se înregistrează o scădere a numărului de cauze, echilibrată de numărul de trimiteri în judecată mai mare în 2021 şi de numărul de persoane cercetate în stare de arest.
Două treimi din condamnări au fost cu executare. Pedepsele rămase cu suspendare sunt atacate de procurori, iar rata de neconfirmare prin achitare este mică.