Mesajul categoric pe care i l-a transmis Florin Cîțu ministrului Lucian Bode, după tragedia petrecută în București

Mesajul categoric pe care i l-a transmis Florin Cîțu ministrului Lucian Bode, după tragedia petrecută în Bucureștisursa: arhivă EVZ

Liderul PNL, Florin Cîțu, i-a transmis un mesaj public lui Lucian Bode, ministrul de Interne, în cazul fetei accidentate mortal de un polițist.

Florin Cîțu, președintele PNL, i-a transmis un mesaj lui Lucian Bode, ministrul de Interne, după accidentul mortal în care a fost implicat un polițist. Fostul premier a spus că nu vrea să audă de vreo mușamalizare a cazului și i-a cerut lui Bode să se asigure că ancheta va decurge firesc.

Florin Cîțu, mesaj pentru ministrul de Interne, Lucian Bode, după tragedia petrecută în Capitală

„Ministrul de Interne a venit şi a comunicat după acele incidente (n.r. - cazul fetiţei accidentate mortal, pe trecere de pietoni, de un poliţist). Ceea ce aştept eu de la ministrul de Interne este să ne asigure pe toţi că nu va fi muşamalizată niciun fel de anchetă, în niciun caz, asta vreau de la ministrul de Interne. Nu poate să fie responsabil pentru ceea ce face un angajat al ministerului, dar trebuie să ne asigure pe noi toţi că nicio anchetă nu o să fie muşamalizată. Totul trebuie să fie transparent, să se asigure că legea va fi aplicată tuturor”, a spus Florin Cîțu la Digi 24.

Legate de tragedia petrecută săptămâna trecută, ministrul de Interne afirma: „Regret enorm. Dincolo de funcția ministerială, sunt tatăl unei fetițe de vârstă apropiată cu Raisa. Iar sentimentul pe care îl simt este unul cutremurător.

„Am făcut aceste precizări ca să nu mai avem discuții”

Vorbim de o faptă ireparabilă, însă pentru familia îndoliată și pentru opinia publică, am obligația să dispun măsuri în limita competențelor legale”.

Ministrul mai declara că și polițiștii aflați în misiune au obligația să circule cu prudență și sunt scutiți „doar de partea contravențională, nu și de răspunderea penală.

„Am făcut aceste precizări ca să nu mai avem discuții că dacă ar fi fost într-o misiune de urgență nu avea obligația să fie atent la pietonii care traversează pe trecerea de pietoni”, a spus ministrul Lucian Bode.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News