A fost cutremur! Este cel mai mare din 2022. Primele estimări ale seismologilor
- Daniel Teodoreanu
- 11 ianuarie 2022, 18:13
Seismologii Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (United States Geological Survey) au anunțat marți dimineață a fost înregistrat cel mai puternic cutremur din 2022. Magnitudinea seismului înregistrat la o adâncime de 22,3 kilometri, la 71 de kilometri est-sud-est de Nikolski (Alaska) a fost revizuită la 6,8 grade pe scara Richter.
Inițial, au fost aunțate 6,7 grade pe scara Richter, conform Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS). De asemenea, un alt seism cu magnitudinea de 6,6 s-a produs marţi dimineaţa în regiunea Mediteranei de Est.
Mișcarea telurică a fost simţită până în Egipt, conform Reuters, preluată de Agerpres. Specialiștii de la Institutul de Cercetare Naţională de Astronomie şi Geofizică din Egipt au transmis că seismul s-a înregistrat la 415 kilometri depărtare de guvernoratul Damietta.
Totodată, cutremurul s-a simţit şi în Cipru, conform informațiilor venite de la Centrul Seismologic European Mediteranean. Seismologii (EMSC) au indicat că seismul a avut magnitudinea de 6,5, iar epicentrul s-a situat în Marea Mediterană, la 120 kilometri nord-vest de Limassol.
Pentru moment, nu există niciun raport despre eventuale victime sau pagube materiale. Totuși, impactul asupra populației a fost uriaș și mii de oameni au fugit panicați pe străzi.
Oamenii speriați au refuzat să revină în case
Unii nu au mai avut curajul necesar pentru a reveni în case şi au preferat să își petreacă noaptea în aer liber. Asta au transmis jurnaliștii postului de stat cipriot RIK.
Aceeași sursă a completat că seismul înregistrat în jurul orei 01:00 GMT a fost resimţit în sudul Turciei, Israel, Egipt şi insulele elene Creta şi Rhodos.
Altfel, amintim că luni seara, un cutremur crustal, cu magnitudinea de 3,4 grade (date preliminare), a fost înregistrat în nord-estul Munteniei (județul Brăila).
Cutremurul s-a produs la 23:18:40, conform datelor preliminare publicate de Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
Brăilenii și gălățenii au simțit cutremurul de luni
Mai trebuie spus că epicentrul seismului a fost localizat la limita județelor Brăila-Galați (45,44 grade latitudine nordică, 27,72 grade longitudine estică).
Mai trebuie spus că epicentrul seismului a fost localizat la limita județelor Brăila-Galați (45,44 grade latitudine nordică, 27,72 grade longitudine estică).
De asemenea, cutremurul s-a produs la adâncimea de 10 km. Intensitatea maximă a fost de III grade pe scara Mercalli. Locuitorii din mai multe localități ale județelor Brăila și Galați au transmis că au simțit cutremurul.