Judecătoarea Camelia Bogdan, controlată de ANAF. Verificările vizează misteriosul depozit de 200.000 de euro
- Ionel Sclavone
- 27 decembrie 2021, 19:14
Conturile judecătoarei Camelia Bogdan sunt verificate de ANAF pentru a stabili proveniența sumei de 200.000 de euro care apare în declarațiile sale de avere.
Verificările sunt realizate de Direcția Persoane Fizice cu Risc Fiscal din cadrul ANAF și se bazează pe o sesizare formulată de Grupul de Investigații Politice condus de Mugur Ciuvică. Organul fiscal urmează să stabilească, în urma acestor verificări, dacă există necorelări între averea Cameliei Bogdan și veniturile pe care le-a declarat.
„Conturile Cameliei Bogdan sunt verificate de Direcţia Persoane Fizice cu Risc Fiscal din cadrul ANAF încă din 2020. ANAF verifică diferența dintre averea Cameliei Bogdan și veniturile declarate de aceasta pentru a stabili dacă judecătoarea suspendată «prezintă risc de neconformare la declararea veniturilor impozabile, cuantumul acestuia și perioada fiscal»”, arată Mugur Ciuvică, președintele GIP.
ANAF verifică veniturile judecătoarei Camelia Bogdan
Sesizarea ANAF cu privire la diferența dintre ventiurile Cameliei Bogdan și sumele existente în depozitele sale bancare datează din 2020. Grupul de Investigații Politice a solicitat ca această situație să fie clarificată.
„Reamintim că în 6 martie 2020, GIP a sesizat ANAF în legătură cu faptul că judecătoarea Camelia Bogdan a creat, în primele luni ale anului 2018, un depozit bancar de 200.000 Euro. Depozitul se regăsește în declarațiile de avere ale Cameliei Bogdan din iunie 2018 și din iunie 2019. Activele financiare și veniturile Cameliei Bogdan anterioare constituirii depozitului nu justifică în niciun fel cei 200.000 Euro. Ulterior, Camelia Bogdan și-a lichidat conturile din România”, a mai precizat Mugur Ciuvică pe pagina de Facebook a GIP.
Conform sursei citate, ANAF a răspuns la sesizarea formulată arătând că judecătoarea Camelia Bogdan va fi supusă analizei de risc.
„Prin adresa A_VEF_1687/07.04.2020, ANAF ne-a răspuns că „sesizarea a fost soluționată favorabil”. ANAF ne-a comunicat că „persoana sesizată va fi supusă analizei de risc, iar în situația în care se va constata că aceasta prezintă risc de neconformare la declararea veniturilor impozabile, va fi introdusă în lista persoanelor care prezintă risc de neconformare”, a mai scris Mugur Ciuvică.
Demonstrația lui Mugur Ciuvică
Într-un articol publicat pe site-ul GIP, în 2020, Mugur Ciuvică arăta că în declarația de avere a judecătoarei a apărut un depozit bancar de 200.000 Euro. Conform demonstrației făcute la vremea respectivă, această sumă nu era justificată de veniturile oficiale, declarate de Camelia Bogdan.
„Activele financiare și veniturile Cameliei Bogdan anterioare constituirii depozitului nu justifică în niciun fel cei 200.000 Euro. Astfel, în 2017, aceasta avea conturi și depozite de circa 60.000 Euro și acordase un împrumut de 5.000 Euro. Veniturile totale ale Cameliei Bogdan în 2017 au fost de circa 20.000 Euro. Așadar, dacă judecătoarea Bogdan nu ar fi cheltuit niciun ban în tot anul 2017 ar fi putut strânge circa 85.000 Euro.
Cu toate acestea, în iunie 2018, în conturile Cameliei Bogdan se strânseseră, în total, circa 305.000 Euro. Cea mai mare parte a diferenței uriașe dintre banii declarați de Camelia Bogdan în 2018 și activele financiare și veniturile sale anterioare o constituie misteriosul depozit de 200.000 Euro creat la începutul lui 2018”, scria Mugur Ciuvică în articol.