O parte din arhivele fostei Securității stau încă ascunse în depozite și sub pază militară. Adevărul asupra unui trecut contorsionat este pus la păstrare în speranța că trecerea timpului le va face neinteresante. Președintele Traian Băsescu și-a asumat condamnarea Comunismului, președintele Klaus Iohannis trebuie să-și asume dezvăluirea ultimelor secrete ale celor care făcut parte din aparatul represiv al lui Ceaușescu. Au trecut 32 de ani de la monumentul de curaj de la Timișoara și București, dar noi tot mai vorbim despre ascunderea trecutului.

Declarația făcută ieri de directorul SRI, Eduard Hellvig este extrem de interesantă din perspectiva dezbaterii legate de ruperea de trecutul comunist. Este vorba de SRI, dar nu numai! Pentru că citind declarația directorului SRI am găsit o nuanță extrem de importantă: Arhiva fostei Securități nu se află numai la SRI! Și așa este. Sunt milioane de dosare care vor rămâne ascunse cercetătorilor istorici și victimelor comunismului pentru că sunt încă trei instituții care nu participă (aproape) deloc la acest efort: Serviciul de Informații Externe, Ministerul Apărării Naționale și Ministerul de Interne. Spun aproape deloc pentru că predau dosarele de arhivă în ritm de balet. Clasic.

Haideți să luăm Ministerul Apărării Naționale și să vedem ce mizerii ale fostei Securități ține ascunse. Pe lângă tot ceea ce înseamnă dosarele Direcției a IV-a, de Contraspionaj Militar, Armata a fost cea care în 1989 a preluat de facto conducerea Securității, punând în fruntea fiecărei unități un cadru al armatei și adunând cele mai interesante dosare informative, duse cu camioanele în arhivele militare și sigilate spre neuitare.

Fiind cercetător acreditat la CNSAS am avut curiozitatea să cer dosarul generalului de armată Ștefan Kostyal, unul din spionii GRU identificați de UM 0110, și să primesc un dosar în care nu exista nici o filă. Doar coperțile. Am întrebat unde este conținutul, mi s-a răspuns: La Armată! Tot la Armată se găsește întreaga arhivă a SMB - Securitatea Municipiului București, o mare parte a abuzurilor comise fiind sub paza Armatei. De ce nu colaborează Armata? Pentru că nimeni nu i-o cere suficient de ferm!

La fel în cazul Serviciului de Informații Externe. Numărul dosarele predate CNSAS este ridicol de mic. În 2019, potrivit raportului CNSAS au fost predate 3 dosare și 9 fișe ale cadrelor DIE/CIE...Ce mai poți spune când vezi asemenea cifre? Că DIE/CIE a fost un pension de domnișoare pe vremea lui Nicolae Ceaușescu? Ce au de ascuns cei de la SIE? Un trecut de care poate nu sunt mândri, dar pe care societatea românească are dreptul să-l cunoască.

A fost o strategie extrem de inteligentă prin care să se împingă toată povestea arhivelor către SRI

Eduard Hellvig: (...) Faptul că noi nu am predat arhiva fostei Securităţi unei instituţii, după 1989, în primii ani, a făcut ca această tranziţie spre democraţie să fie atât de grea şi de încercată în România. Îmi asum ceea ce spun. Cred că a fost o greşeală, a fost o greşeală pe care pot să o înţeleg pragmatic din punct de vedere politic pentru cei care au făcut atunci, dar pentru mine, ca cetăţean care eram în stradă şi luptam pentru drepturi şi libertăţi civile şi pentru democraţie, cred că a fost o greşeală. Sunt momente când e nevoie de decizii dure, care să despartă apele. Nu s-a întâmplat acest lucru. Nu s-a întâmplat nici peste ani. Nu există o explicaţie onestă pe care cineva să o dea astăzi, în care să spună de ce nu aţi predat arhiva. Vreau să spun următorul lucru: nu Serviciul Român de Informaţii este doar moştenitorul... Ovidiu Marincea: Întregii arhive. E. Hellvig: ...întregii arhive a Securităţii. Aceasta a fost o anatemă şi o strategie extrem de inteligentă prin care să se împingă toată povestea arhivelor către SRI. Eu nu am nicio problemă să predau absolut orice are SRI-ul, dar aştept ca societatea românească, în întregime, să-şi regăsească toate dosarele vechii Securităţi la CNSAS. De ce spun aceasta? Pentru că numai dacă vom trece prin acest proces vom înţelege trecutul recent al României şi vom şti ce să facem ca să avem un alt fel de viitor. (...) Eu am spus că mai dau un termen celor care ar trebui să preia această arhivă, iar, dacă acest lucru nu este posibil, o să le pun la dispoziţie un spaţiu de la noi pentru CNSAS, ca să fiu sigur că aceste arhive nu mai sunt la SRI, astfel încât să terminăm definitiv cu această discuţie publică cu privire la dosare pe care serviciile de informaţii le au şi le folosesc ca să-şi atingă obiectivele. E un subiect sensibil pe care eu, personal, nu sunt dispus să mi-l asum ascunzându-l. Nu am nicio obligaţie, nu am nicio datorie, nu am nimic de ascuns în ceea ce priveşte arhivele CNSAS, arhivele fostei Securităţi care trebuie să fie la CNSAS, şi, ca atare, am toată disponibilitatea să predau aceste arhive. Ceea ce a făcut Securitatea ca şi mecanism de lucru asupra societăţii româneşti a fost abominabil, iar oamenii trebuie să înţeleagă de unde am plecat, ca să ştim unde să ajungem.

Miliția - o altă componentă a mecanismului de supraveghere

În ultimul deceniu al regimului comunist, implicarea Securităţii în mediul rural capătă o importanţă mult mai mare în raport cu anii anteriori. Prin Ordinul Ministerului de Interne nr. 140 din 1 august 1981 privind organizarea şi desfăşurarea muncii informativ-operative de securitate în mediul rural se afirma că „supravegherea informativă a persoanelor, obiectivelor, locurilor şi mediilor din localităţile rurale, ce prezentau interes pentru securitatea statului se realiza de către lucrătorii posturilor de miliţie comunale, cu excepţia celor date în răspundere nemijlocită organelor de securitate, şi avea drept scop obţinerea de informaţii de primă sesizare cu privire la pregătirea sau comiterea de infracţiuni, fapte ori fenomene de natură să aducă atingere securităţii statului, precum şi cunoaşterea temeinică şi controlul permanent al situaţiei operative de securitate”.

Pentru obţinerea informaţiilor necesare se crea reţea informativă specială în probleme de securitate, formată din informatori, colaboratori şi rezidenţi

 Întreaga răspundere pentru organizarea şi desfăşurarea muncii de securitate în mediul rural revenea Direcţiei I. Ofiţerii de securitate care aveau în răspundere respectivele comune se deplasau pe raza acestora cel puţin o dată pe lună şi ori de câte ori situaţia o cerea. Totodată, D.S.S. avea obligația de a asigura pregătirea de specialitate a elevilor şi cadrelor de miliţie care urmau să lucreze în mediul rural.

Pentru cunoaşterea persoanelor, obiectivelor, locurilor şi mediilor ce prezentau interes, la fiecare post de miliţie comunal se constituia un dosar tip. Aici erau cuprinse un istoric al localității, tabele cu personalul de conducere din unitățile agricole, din școli și din primării, cu informatorii existenți în aceste structuri, precum și evidențe cu foștii deținuți politici (legionari, țărăniști, liberali, cuziști ș.a.).