Bomba nopții în România! Este vorba despre Alexandru Arșinel. Ce s-a întamplat după a doua operație de inimă
- Nicolae Comănescu
- 15 decembrie 2021, 00:14
Actorul Alexandru Arșinel se află acasă, în refacere, după ce a trecut printr-o operație foarte complicată, suferită la inimă, în luna noiembrie.
Alexandru Arșinel a avut mari probleme de sănătate în ultima vreme și a fost operat, la finalul lunii noiembrie, pe inimă, când medicii i-au montat un stent. În prezent, marele actor se află în perioada de recuperare. Chiar dacă a avut multe necazuri, actorul are o stare de spirit bună. El rămâne optimist și abia așteaptă momentul în care va putea să revină pe scenă.
Cum se simte Alexandru Arșinel după ce a fost operat la inimă
În ziua de 17 noiembrie, Alexandru Arșinel a fost internat după ce a acuzat probleme cu inima. Infectat cu coronavirus, în acest an, actorul a rămas cu sechele. Medicii i-au montat, în timpul operației pe inimă, un stent.
„Mă simt mai binișor, binișor spus, pentru că, încă nu mă simt în putere, sunt lipsit de putere. Sunt lipsit de ceea ce are Enache, de energie. Ușor, ușor, sper să mă pun pe picioare, iar în vacanța aceasta de la finalul anului și până în luna ianuarie sper să capăt și eu puțină forță.
De când m-am externat de la începutul lunii decembrie, nu am ieșit din casă decât de două ori, să schimb niște pași cu pământul. Nu sunt în stare să mă mișc ca lumea. A fost o cumpănă. Au fost câțiva ani grei pentru mine, cu transplantul renal și cu operația la inimă, cu implantul unui stent. Acum trag de viață că e frumoasă! Sper să mă fac bine, că sunt al dracului, nu mă las!”, a declarat Alexandru Arșinel pentru click.ro.
Actorul, extrem de pesimist după ce s-a infectat cu coronavirus
După ce s-a infectat cu coronavirus, Alexandru Arșinel că lumea se bucură pentru că suferă. „Da, este adevărat! Nu ne simțim bine, în general, mai ales că am făcut și vaccinul. Asta este! Sunt în spital acum, nu vreau să apară comentarii! Dumneavostră și vreo trei vreți să fiu bine, dar sunt mulți care sunt jigodii ordinare. Nu mai contează nimeni în țara asta! Și soția mea este internată în spital!”, afirma actorul pentru fanatik.ro.