Fumatul va fi interzis începând cu 2022. Tinerii nu vor mai avea acces la produsele care conțin tutun

Fumatul va fi interzis începând cu 2022. Tinerii nu vor mai avea acces la produsele care conțin tutun Sursa: Arhiva EVZ

Noua Zeelandă a anunțat că va interzice fumatul, astfel încât cei care au vârsta de 14 ani nu vor putea niciodată să cumpere tutun din punct de vedere legal. Noua legislație înseamnă că vârsta legală pentru fumat va crește în fiecare an, pentru a crea o generație care să nu aibă acces la tutun, a declarat ministrul asociat al Sănătății, dr. Ayesha Verrall.

Tinerii nu vor mai putea fuma. „Aceasta este o zi istorică pentru sănătatea poporului nostru”, a spus ea. Guvernul a anunțat creșterea vârstei alături de alte măsuri pentru a face fumatul inaccesibil. Alte măsuri includ reducerea cantității legale de nicotină din produsele din tutun, reducerea magazinelor în care țigările ar putea fi vândute în mod legal și creșterea finanțării serviciilor de dependență.

„Vrem să ne asigurăm că tinerii nu încep să fumeze, așa că vom transforma în infracțiune vânzarea sau furnizarea de produse din tutun noilor generații de tineri. Oamenii de 14 ani, când legea va intra în vigoare, nu vor putea niciodată să cumpere tutun în mod legal”, a spus Verrall.

Ratele zilnice de fumat din Noua Zeelandă au scăzut de-a lungul timpului – de la 18% și până la 11,6% în 2018. Dar ratele de fumat pentru Maori și Pacifika au fost mult mai mari – 29% pentru Maori și 18% pentru Pasifika.

Ne puteți urmări și pe Google News

Politicile au fost salutate de experții în sănătate publică. Reducerea nicotinei din țigări a fost o premieră mondială, a spus profesorul de sănătate publică Chris Bullen. Din punct de vedere al sănătății, „toate dorințele mele s-au împlinit”, a spus el.

Legislația va fi introdusă de anul viitor

Fumatul a fost deja înlocuit pe scară largă cu instrumentele care elimină vapori în rândul adolescenților, lucru care atrage mulți tineri care nu s-ar fi apucat niciodată de fumat - conform unui sondaj efectuat pe 19.000 de elevi de liceu anul acesta.

Planul a fost criticat de unele partide – partidul Act a susținut că reducerea nicotinei din produse va afecta cel mai mult persoanele cu venituri mai mici, care vor trebui să cumpere mai multe țigări și să fumeze mai mult pentru a avea acces la aceeași doză. Verrall a spus că nivelurile foarte scăzute cerute de legi au fost cercetate și s-au dovedit că ajută oamenii să renunțe la acest viciu, potrivit The Guardian.

De asemenea, au fost ridicate îngrijorări cu privire la o piață neagră, în creștere, a tutunului. Guvernul a recunoscut acest risc în propunerile inițiale: „Dovezile indică faptul că această cantitate de produse din tutun introduse ilegal în Noua Zeelandă a crescut substanțial în ultimii ani, iar grupurile infracționale organizate sunt implicate în contrabanda pe scară largă”.

Planurile inițiale pentru o generație care nu se va apuca de fumat au fost acum finalizate după consultarea publică. Ei vor trebui să treacă prin procesul legislativ, dar nu ar trebui să se confrunte cu niciun obstacol – Smokefree 2025 este o politică principală pentru partidul care deține majoritatea în parlamentul din Noua Zeelandă. Verrall a spus că legislația va fi introdusă în 2022, iar limitele de vârstă vor fi introduse în 2023.