Cutremur uriaș de 7,5 grade. S-a produs la o adâncime de peste 40 de kilometri

Cutremur uriaș de 7,5 grade. S-a produs la o adâncime de peste 40 de kilometriSursa: Arhiva EVZ

Duminică, un cutremur uriaș a avut loc în Peru, Seismul a avut o magnitudine de 7,5 grade și s-a produs la o adâncime de peste 40 de kilometri.

Informația a fost prezentată de institutul de geofizică din Statele Unite, (USGS), după cum relatează agențiile de presă AFP și Reuters. Seismul care s-a produs duminică în zona de nord din Peru, a avut o magnitudine de 7,5 grade. Cutremurul a fost resimţit până în capitala statului Peru, în Lima.

Seismul din Peru a avut epicentrul la circa 40 de kilometri nord de oraşul de coastă Barranca. Acesta s-a produs la o adâncime de peste 100 de kilometri, după cum a precizat USGS. Conform surselor oficiale, pentru moment nu au fost raportate persoane rănite şi nici pagube materiale.

Specialiştii de la sistemul de avertizare pentru tsunami din Statele Unite ale Americii au precizat că nu a fost emisă o astfel de alertă, de tsunami, pentru acest cutremur de pământ.

Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC), a anunțat anterior o magnitudine de 7,3 a acestui cutremur. Ulterior, printr-un mesaj postat pe Twitter, reprezentanții EMSC au precizat că seismul s-a produs într-o regiune foarte puţin populată din pădurea amazoniană.

Cele mai puternice cutremure din acest an

De-a lungul acestui an, până în prezent, au avut loc mai multe seisme cu magnitudine mai mare de 6 grade, asemenea celui din Peru. Astfel, conform statisticilor oficiale au mai fost cutremure atât de puternice, după cum urmează:

14 noiembrie - Un seism cu magnitudinea 6,5 s-a produs în provincia Hormozgan, din sudul Iranului, în apropierea oraşului-port Bandar Abbas. Seismul s-a produs la o adâncime de 10 kilometri.

24 octombrie - Un seism cu magnitudinea de 6,5 s-a produs în nord-estul insulei Taiwan. Seismul a avut loc în comitatul Yilan, din nord-estul insulei asiatice, la ora locală 13.11 (05.11 GMT), la o adâncime de 67 de kilometri.

2 octombrie - Un seism cu magnitudinea 7,2 s-a produs în proximitatea Insulelor Vanuatu din sudul Oceanului Pacific. Seismul, a cărui magnitudine a fost actualizată în creştere după ce intensitatea lui fusese estimată iniţial la 6,7, s-a produs la o adâncime de 531 de kilometri.

22 septembrie - Un seism cu magnitudinea 6,5 s-a produs în apropierea coastei statului Nicaragua, la o adâncime de 40 de kilometri.

8 septembrie - Un cutremur cu magnitudinea 7 pe scara Richter s-a produs în sud-estul Mexicului, la o adâncime de 12,6 kilometri.

sursa foto. EVZ

Cutremur în Alaska de peste 8 grade magnitudine

18 august - Un cutremur cu magnitudinea 6,8 grade pe scara Richter s-a produs în largul arhipelagului Vanuatu, din sudul Pacificului, iar alerta de tsunami pentru zonele învecinate a fost activată. Epicentrul cutremurului a fost stabilit la 91 kilometri adâncime sub solul marin.

14 august - Un seism cu magnitudinea 7 s-a produs în peninsula Alaska, la o adâncime de 10 kilometri.

14 august - Un seism cu magnitudinea 7,2 s-a produs în vestul Haiti, fiind resimţit şi în alte ţări din Caraibe şi urmat de o alertă de tsunami în regiune. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 10 kilometri. Peste 1.400 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma seismului.

28 iulie - Un puternic seism cu magnitudinea 8,2 s-a produs la mică adâncime în Peninsula Alaska, urmat de o alertă de tsunami în regiune. Cutremurul s-a produs la o distanţă de circa 91 de kilometri sud-est de oraşul Perryville, Alaska, şi la aproximativ 800 de kilometri de Anchorage, cel mai mare oraş din Alaska. A fost urmat de şapte replici, două dintre acestea cu magnitudine de peste 6.

26 iulie - Un seism cu magnitudinea de 6,3 s-a produs în apropierea insulei indoneziene Sulawesi.

Cel mai puternic cutremur din Japonia

24 iulie - Un cutremur puternic s-a produs în Filipine, nefiind semnalate pagube semnificative. Cutremurul cu magnitudinea de 6,7 s-a produs în insula Luzon, la o adâncime de 112 km. O replică cu magnitudinea de 5,8 a urmat câteva minute mai târziu, de asemenea, la o mare adâncime.

22 iulie - Un cutremur cu magnitudinea 6,7 a fost înregistrat la sud-vest de Panama, în Oceanul Pacific, fără victime sau pagube materiale. Seismul, la o adâncime de 10 kilometri în Oceanul Pacific, în largul recifului Punta Burica, în provincia Chiriqui.

20 martie - Un seism cu magnitudine 7,2, revizuită ulterior la 6,9, s-a produs la o adâncime de circa 60 de kilometri în Oceanul Pacific, în largul prefecturii Miyagi, Japonia. O alertă de tsunami, emisă după seism, a fost ridicată după circa o oră.

19 martie - Un cutremur cu magnitudinea 6,1 a fost resimţit la Nagqu, în Regiunea Autonomă Tibet din sud-vestul Chinei.

18 martie - Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 6 s-a produs în largul Algeriei, provocând panică printre locuitori, fără a se solda cu victime.

4 martie - Un seism cu magnitudinea 7,2 s-a produs în Insulele Kermadec, care aparţin de Noua Zeelandă. În aceeaşi zi, un alt seism puternic, care a avut magnitudinea 7,2, s-a produs în largul estului Insulei de Nord a Noii Zeelande, ducând la declanşarea unei alerte de tsunami care a fost ulterior retrasă.

Un nou cutremur la Fukushima

18 februarie - Un cutremur cu magnitudinea 6,2 s-a produs în sud-vestul arhipelagului Vanuatu din Pacificul de Sud, fără ca autorităţile să raporteze victime sau pagube materiale.

16 februarie - Un cutremur puternic cu magnitudinea 6,2 a lovit Port Vila, capitala arhipelagului Vanuatu din Oceanul Pacific. Cutremurul a fost urmat de două replici cu magnitudinea 5,5 şi 5,7, fără să se înregistreze victime sau pagube materiale.

13 februarie - Un seism cu magnitudinea de 7,1 s-a produs în largul coastelor prefecturii Fukushima, în estul Japoniei, la o adâncime de 60 de kilometri şi nu a fost emis un avertisment de tsunami. Cutremurul a fost resimţit în capitala Tokyo.

3 februarie - Un cutremur cu magnitudinea 6,6 s-a produs la sud-est de Insula Paştelui, la o adâncime de 10 kilometri, epicentrul fiind localizat la aproximativ 1.483 de kilometri sud-est de localitatea Hanga Roa de pe această insulă din sud-estul Oceanului Pacific, teritoriu special al Republicii Chile.

sursa foto. EVZ

Ce cutremure au fost la începutul anului 2021

15 ianuarie - Cel puţin 84 de persoane (conform bilanţului din 18 ianuarie 2021) şi-au pierdut viaţa în urma unui seism cu magnitudinea de 6,2, în insula indoneziană Sulawesi. Epicentrul seismului a fost localizat la 36 km sud de Mamuju, la o adâncime relativ mică, de 18 km.

6 ianuarie - Un cutremur cu magnitudinea 6,2 s-a produs în zona Insulelor Kermadec, un arhipelag aparţinând Noii Zeelande, fără ca autorităţile să raporteze pagube materiale sau să emită o alertă de tsunami. Epicentrului seismului s-a produs la 26 km adâncime sub Oceanul Pacific şi la 879 km sud-vest de Ohonua, cea mai apropiată localitate şi oraşul principal de pe insula Eua din ţara polineziană Tonga.

3 ianuarie - Un seism cu magnitudinea 6 s-a produs în Insulele Aleutine, care aparţin statului american Alaska. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 10 km.

Ne puteți urmări și pe Google News