Schimbare de forță majoră în România! Apar noi locuri de muncă. Aceasta poate fi salvarea pentru sute de oameni
- Ramona Rotaru
- 23 noiembrie 2021, 12:26
Cel mai mare producător din România de utilaje agricole și-a mărit capacitatea de producție. Maschio Gaspardo a anunțat printr-un comunicat oficial faptul că fabrica din județul Arad are acum o suprafață mai mare, ajungând la aproximativ 26.000 de metri pătrați. De asemenea, grupul vine și cu o surpriză pentru fermierii din țara noastră.
Maschio Gaspardo România, cel mai mare producător de utilaje agricole de la noi din țară și-a mărit capacitatea de producție. Conform informațiilor oferite de oficiali, fabrica din Chișineu Criș (județul Arad), a fost există, în prezent având o suprafață de aproximativ 26.000 de metri pătrați. Personalul va depăși numărul de 400 de angajați, iar producția va crește cu 20%. Acum, fabrica poate oferi 5.000 de echipamente pe an, cu precădere mașini pentru prelucrarea minimală a solului, pluguri și prese pentru baloți rotunzi.
Extinderea fabricii a fost posibilă cu ajutorul investiției din partea Finest S.p.A., care deține 25% din Maschio Gaspardo România, și cu contribuția Exim Bank. Conform comunicatului de presă semnat de Maschio Gaspardo România, fabrica de producție a fost extinsă cu 5.700 de metri pătrați. Investiția a inclus și dotarea cu tehnologii de ultimă generație, fapt care va permite producerea de echipamente la cele mai ridicate standarde de calitate.
“Acest proiect consolidează capacitatea de producție a fabricii din Chișineu Criș și îi permite să-și îmbunătățească oferta. Inovațiile și modernizarea echipamentelor de producție erau necesare pentru a putea fi prezenți pe piață cu produse tehnologice de ultimă oră, conform solicitărilor clienților din întreaga lume”, a declarat Andrea Maschio, vicepreședintele Grupului Maschio Gaspardo.
Un nou proiect a prins contur. Maschio Gaspardo România le-a pregătit surprize fermierilor în sezonul 2022
Creșterea capacității de producție a venit imediat după semnarea unui acord între Maschio Gaspardo și New Holland Agriculture. Această nouă colaborare prevede comercializarea produselor de prelucrare minimală a solului, mai exact a grapelor cu discuri și a scarificatoarelor și a început din acest an.
Maschio Gaspardo România va produce o gamă exclusivă de cositori și greble pentru fân care va fi disponibilă doar în magazinele New Holland Agriculture începând cu sezonul 2022.
„Suntem foarte mândri că parteneriatul prestigios cu New Holland a fost dezvoltat în continuare, confirmând standardele înalte de calitate la care a ajuns Maschio Gaspardo prin produsele sale și prin service-ul pe care îl oferă clienților finali”, a comentat Mirco Maschio, președinte al Maschio Gaspardo, la ceremonia de inaugurare a halei.