Exclusiv. Viitorul gimnasticii românești sună bine! Când se va naște o nouă eră Nadia VIDEO

Exclusiv. Viitorul gimnasticii românești sună bine! Când se va naște o nouă eră Nadia VIDEO

Epoca de Aur a Nadiei Comăneci, când multe fetițe visau să devină următoarea Nadia, a apus demult. În prezent traversăm o criză de audiență a sportului în general, care se repercutează și asupra gimnasticii, altădată o mândrie națională. Însă sunt șanse să revenim în elită.

Invitată în arena EVZ Play moderată de Robert Turcescu și Mirel Curea, Carmencita Constantin, președintele FRG (Federația Română de Gimnastică), a creionat un orizont de timp până când vom reveni în elita gimnasticii mondiale. Dacă în perioada dinainte de Revoluție sportul de masă era practicat la scară largă și existau condiții propice pentru asta, în prezent lucrurile s-au schimbat complet.

În primul rând s-a schimbat total percepția societății asupra sportului, deci implicit asupra gimnasticii românești. Învățământul dual nu mai este prezent în opțiunile tinerilor sportivi, ceea ce le afectează o viitoare carieră.

Nu mai există investiții în acest sport"

„Sunt multe anormalități majore în sistem. Nu mai există investiții în acest sport. Nu mai există baze pentru practicarea sportului de masă. Din păcare nu ne putem baza nici pe legea sponsorizării. Avem nevoie de facilități", a explicat oficialul.

Carmencita Constantin. Foto: ZF

Pe de altă parte, președintele FRG le recomandă părinților să fie mult mai atenți la abilitățile copilului pentru a-l îndruma de timpuriu în alegerea drumului său. „Dacă copilul dovedește înzestrare către sportul de performanță, părinții trebuie să ceară recomandarea specialiștilor. În prima parte a copilăriei nu există educație pentru mișcare. Gimnastica trebuie introdusă în curricula școlară", consideră șefa FRG.

Din păcate, în România sportul nu e asociat direct cu sănătatea, a mai subliniat fosta arbitră de gimnastică. Carmencita Constantin a practicat 18 ani gimnastica ritmică, iar timp de 23 de ani a fost antrenoare, dar și arbitru național și internațional.

Președinta FRG: Avem juniori care vor confirma

Președinta FRG ne încredințează că ciclurile performanței urmează să își spună cuvântul în viitorul apropiat. „E nevoie de foarte multă lume să-i întrețină copilului pasiunea. Avem foarte mulți tineri foarte talentați. Baza de selecție a ajuns la maturitate. Avem juniori care vor confirma".

Oficialul a subliniat că o parte a problemei o reprezintă relația deficitară cu Compania Națională de Investiții. Multe baze și multe componente de logistică nu pot fi accesate de la aceasta, deși există contracte parafate.

Ediția integrală a podcastului poate fi vizionată aici:

Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa pont@evz.ro