Se întâmplă înaintea vacanței de Crăciun. Vești importante pentru elevi și profesori

Se întâmplă înaintea vacanței de Crăciun. Vești importante pentru elevi și profesorisursa foto. EVZ

Statul din România a stabilit o serie de zile libere pentru cadrele didactice, elevi și bugetari. Pe lista cu libere se află și zilele de 30 noiembrie și 1 decembrie, care pică în acest an în cursul săptămânii.

Elevii și cadrele didactice se bucură de două zile libere înaintea vacanței de iarnă. Marea majoritate a școlilor din România au început din nou cursurile în format fizic, însă de zilele libere se vor bucura și cei din format online. Autoritățile au stabilit ca zilele de 30 noiembrie și 1 decembrie să fie libere, însă nu s-a vorbit nimic despre un weekend prelungit.

Conform calendarului, zilele de 30 noiembrie și 1 decembrie pică marți, respectiv miercuri. De obicei, în anii trecuți, atunci când se putea face o punte, autoritățile ofereau weekendurile prelungite. De data aceasta nu s-au discutat nimic cu privire la acest lucru, așa că este posibil că ziua de luni, 29 noiembrie, să fie una normală.

Elevii și cadrele didactice vor mai beneficia de încă două zile libere până la finalul anului școlar. Conform structurii, în zilele de 24 ianuarie, luni, și 1 iunie, miercuri, orele nu se vor desfășura.

Vacanțele elevilor din anul școlar 2021 - 2022

Primul semestru al acestui an școlar se apropie cu pași repezi de final. Acesta a început pe 1 septembrie, este alcătuit din 14 săptămâni de școală și se încheie pe 14 ianuarie. Semestru al doilea începe imediat după, pe 17 ianuarie, și se încheie pe 10 iunie. Cel de-al doilea semestru este mai lung decât primul, elevii având 20 de săptămâni de studiu.

Structura anului școlar 2021 - 2022 oferă elevilor patru vacanțe:

  • Vacanță „forțată” pentru toți elevii: învățământ preșcolar și primar: 25 octombrie - 5 noiembrie 2021;
  • Vacanța de iarnă: - pentru preșcolari și elevii din ciclul primar: 23 decembrie 2021 - 9 ianuarie 2022; - pentru elevii de gimnaziu, liceu, postliceală: 23 decembrie 2021 - 2 ianuarie 2022
  • Vacanța de primăvară: 15 aprilie 2022 - 1 mai 2022;
  • Vacanța de vară: 11 iunie 2022 - până la data din septembrie 2022 la care vor începe cursurile anului școlar 2022 – 2023.

Elevii așteaptă acum cu nerăbdare vacanța de iarnă, care va începe pe 23 decembrie. Inițial, această vacanță ar fi trebuit să fie cea dintre semestre, însă decalarea celui de-al doilea nu mai permite acest lucru. Copiii de la grădiniță revin la școală pe 9 ianuarie, însă cei de gimnaziu și liceu au parte de o vacanță mult mai scurtă, ei revenind la cursuri pe 2 ianuarie.

Următoarea vacanță a elevilor este cea de primăvară, care include Paștele, și Ziua Muncii. Copiii vor intra în vacanță pe 15 aprilie și vor reveni la școală pe 1 mai, incluzând astfel atât Paștele catolic, cât și cel ortodox.

Ne puteți urmări și pe Google News