USR, amanta înșelată: Stelian Ion varsă ultimele lacrimi. „Pentru cei care au votat cu două mâini, e greu să-și recunoască greșeala”
- Sabina Popescu
- 12 noiembrie 2021, 19:02
Fostul ministru al Justiției Stelian Ion critică atitudinea partidelor cu care USR a guvernat România anterior, acuzându-i pe cei care „au votat cu două mâini aceste legi ticăloase” că le este „greu să-și recunoască greșeala”. Poziția lui Stelian Ion vine în contextul în care președintele social-democraților a transmis, vineri, că există unele teme din programul de guvernare care trebuie, în continuare, dezbătute, una dintre acestea fiind Secția pentru Investigarea Infracțiunilor în Justiție (SIIJ).
Marcel Ciolacu a transmis cu privire la SIIJ că secția nu trebuie desființată, ci este nevoie să fie găsite alte alternative pentru închiderea MCV. „Trebuie o armonizare unde există puncte de vedere diferite și vom avea o discuție politică. În acea zonă (n.r. Justiție) trebuie intervenit și văzut ce trebuie făcut astfel încât să închidem MCV-ul, dar nu prin desființarea SIIJ”, a declarat președintele PSD.
În altă ordine de idei, desființarea SIIJ a reprezentat una dintre prioritățile coaliției PNL-USR-UDMR, însă PSD s-a opus măsurii în cauză. SIIJ ar trebui să fie făcută „mai funcțională”, însă nu trebuie desființată, a mai adăugat Marcel Ciolacu.
„Pentru cei care au votat cu două mâini aceste legi ticăloase e greu să-și recunoască greșeala”
Fostul ministru al Justiției Stelian Ion a transmis că poziția președintelui PSD nu îl ia prin surprindere. De altfel, „pentru cei care au votat cu două mâini aceste legi ticăloase e greu să-și recunoască greșeala”, a acuzat Stelian Ion.
Deputatul a lansat mai multe acuzații la adresa fostelor partide alături de care USR a guvernat România și nu numai. Stelian Ion susține că PNL „s-a urcat pe acest subiect (n.r. desființarea SIIJ)”, însă „în realitate nu s-a zbătut să deblocheze proiectul”, căutând, de asemenea, „să tragă de timp”.
„Poziția UDMR este deja cunoscută: deși au fost alături de PSD la mutilarea legilor justiției, declarativ au fost de acord cu desființarea, dar s-au dezis de programul de guvernare și au căutat în permanență nod în papură proiectului, susținând, în ultimă instanță, reînființarea sub o altă formă. Aceeași Mărie, cu altă pălărie.
Stelian Ion acuză PNL de dublă măsură: „A căutat să tragă de timp”
PNL, care s-a urcat pe acest subiect, în care vedem azi că nu a crezut foarte mult, a susținut că vrea desființarea SIIJ, dar în realitate nu s-a zbătut să deblocheze proiectul și, de la un moment dat, a căutat să tragă de timp. Cîțu susținea de curând că desființarea SIIJ nu mai este o prioritate, acest subiect ținând mai degrabă de agenda anului 2024; iar Klaus Iohannis, președintele de facto al PNL, îmi sugera încă din luna mai să o las mai moale cu proiectul de desființare a SIIJ și să reluăm tema odată cu legile justiției.
Pentru ca ipocrizia să fie dusă până la capăt, mai rămâne acum ca președintele Iohannis să apară pe un cal alb și să anunțe, salvator, că SIIJ trebuie desființată. Și să îl înduplece, chipurile, pe Ciolacu să accepte mutarea SIIJ la Parchetul general, DNA și DIICOT urmând să fie lăsate fără competențele firești”, a scris fostul ministru USR Stelian Ion într-o postare pe Facebook.