București, 10 noiembrie 2021: Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) își exprima profunda îngrijorare față de viteza cu care analfabetismul funcțional pare să se instituționalizeze, chiar în medii în care acest lucru se credea a fi, până mai ieri, aproape imposibil.
Potrivit celei mai recente postări de pe o rețea de socializare, USR – formațiunea politică recent exclusă de la guvernare – dezinformează din nou opinia publică afirmând că “terenul de la Romexpo nu poate fi cedat gratuit de stat și că este nevoie să ne (sic!) valorificăm activele statului în mod transparent și printr-o licitație deschisă adresată pieței și cu respectarea competiției”. Mai spune, un lider al USR, că: “proiectul Romexpo este ținut la sertar și că (USR – n.n.) îl urmărește de un an de zile”.
Știm că proiectul de lege este urmărit de USR pentru că, așa cum ne-am mai întrebat, se pare că reprezentanții acestuia susțin interesele altcuiva decât cele ale României și ale antreprenorilor români, atât timp cât se poziționează de aceeași parte cu interesele unei anumite companii private străine care a sesizat Comisia Europeană (CE), solicitând acesteia măsuri pentru stoparea legii.
Solicităm, din nou, public USR să arate răspunsul primit de la CE în această speță și anume ce a rezultat din videoconferința solicitată expres de către Președintele Senatului, reprezentant al aceleiași formațiuni politice.
Faptul că legea este ținută la sertar exclusiv de către USR se poate observa cu ușurință printr-o simplă accesare a paginii de internet a proiectului, nefiind necesar a fi demonstrat.
Chiar dacă a reclamat proiectul de lege la Curtea Constituțională și aceasta a stabilit definitiv și general obligatoriu că terenul poate fi transmis cu titlu gratuit, pentru USR acest lucru nu este de ajuns. Astfel încât ne vedem nevoiți să mai cităm o dată:
„(...)Parlamentul, își poate asuma decizia transmiterii gratuite a terenurilor din sfera proprietății private a statului în scopul unor investiții privind dezvoltarea economică (...), în temeiul legitimării sale democratice” și că „în cadrul îndeplinirii obligațiilor statului (...) referitoare la luarea măsurilor de dezvoltare economică (...) legiuitorul are o libertate de legiferare pentru a stabili măsurile de sprijinire, în diferite perioade, a anumitor ramuri ale economiei, a unor domenii de activitate, a anumitor categorii de întreprinzători şi investiții. Opțiunea legiuitorului (...) este determinată de direcțiile politicii economice a statului, de nevoile de dezvoltare şi de stimulare a diferitelor ramuri de activitate, de resursele materiale disponibile şi de alţi factori, fără ca măsurile de sprijin selective să aibă caracter discriminatoriu (...)”.
Suntem deja convinși că și azi și mâine, USR va continua să dezinformeze, în contra dezvoltării și valorificării proiectului și, implicit în contra capitalului autohton, repetând la nesfârșit că terenul de la Romexpo nu poate fi cedat gratuit și că activele statului trebuie valorificate prin licitație. Înțelegem că deciziile Curții Constituționale conțin scris mult, complicat și neinteligibil pentru unii, însă nu putem accepta faptul că specialiștii USR nu știu să citească măcar dispozitivul unei asemenea decizii.
Ce urmărește USR printr-o licitație și cine este competiția pe care o clamează ?
Nu știm, cum, de fapt, nu știe nimeni. Însă este evident faptul că pentru USR decizia Curții Constituționale nu reprezintă absolut nimic. De asemenea, faptul că terenul nu se poate scoate la licitație fără ca statul să plătească despăgubiri, cel puțin la valoarea vehiculată a prețului terenului, este, pentru USR, un amănunt de neluat în seamă.
Reamintim că terenul se află în administrarea și folosința CCIR încă din anul 1961, iar dreptul de folosință actual al CCIR continuă să existe pentru încă 32 de ani, până în anul 2053.
Din partea USR sau a „competiției” susținută de acesta nu am văzut nici un proiect de dezvoltare, nici vreun studiu de specialitate vizând o minimă investiție, absolut nimic, cu excepția unei dezinformări publice continue. Cu ce vine “competiția” USR ? Cu bani pentru a cumpăra terenul ? Plătește USR despăgubirile cuvenite CCIR ? Ce va face “competiția” cu terenul după ce-l va cumpăra ? Un nou mall? Dacă USR urmărește proiectul de lege de un an de zile, de ce „competiția” nu a pregătit ceva în acest timp ?
Ce înseamnă proiectul Romexpo pentru CCIR ?
Ca o coincidență, de mai mult de un an de zile, pe noulromexpo.ro, alături de proiectul în sine, propus și asumat de către CCIR, sunt postate concluziile unui studiu al unei companii de audit din Big4, potrivit căruia acesta înseamnă, în primul rând, crearea a peste 2.000 de noi locuri de muncă pe durata dezvoltării proiectului la care se vor adăuga alte peste 30 de mii de noi locuri de muncă în faza finală a acestuia. Totodată, se vor plăti mai mult de 994 milioane de lei la bugetele locale și național, dintre care peste 580 milioane de lei în primii trei ani și peste 414 milioane de lei în ultimii doi ani ai construcției. În perioada de funcționare, într-un singur an, noul Romexpo va contribui cu mai mult de 1,7 miliarde de lei la bugetul de stat.
Dar acestea sunt cifre care nu contează pentru USR, interesată numai să vândă terenul la metru pătrat, cu beneficii pentru “competiție”.
Recomandările noastre