EXCLUSIV. Sfânta ipocrizie neomarxistă de la summitul climatic al ONU, prinsă în flagrant. Reacția uluitoare a Gretei Thunberg
- Catalin Pena
- 4 noiembrie 2021, 09:00
Unii dintre liderii lumii, mai puțin cei ai Rusiei și Chinei, s-au strâns la summitul climatic al ONU de la Glasgow chipurile ca să, potrivit premierului britanic Boris Johnson, să dezamorseze bomba Apocalipsei, prin eliminarea poluării climatice.
La Glasgow s-au făcut jurăminte, promisiuni, s-au luat angajamente, s-a vehiculat alocarea unor munți de bani, s-au spus cuvinte mari, minciuni mai mici și mai gogonate, iar președintele Iohannis s-a lăudat… Cu ce s-a lăudat șeful statului român o să vedem mai la urmă.
Dar, marii poluatori, inclusiv China, Rusia și India, au făcut clar faptul că nu au nici o intenție de a urma Statele Unite și pe aliații săi europeni și asiatici în ce privește eliminarea poluării cu combustibili fosili până în 2050.
Joe Biden le-a și bătut obrazul lui Putin și Xi, de te și miri cum vor mai ieși bieții oameni în lume.
„Cred că a fost o gravă eroare din partea Chinei să nu vină. Restul lumii a privit spre China şi s-a întrebat, ce aduce?”, a menţionat preşedintele SUA în cursul unei conferinţe de presă, la încheierea participării sale la COP26.
„Acesta este un subiect gigantic şi au întors spatele. Cum poţi să faci asta?”, a întrebat preşedintele SUA. Făcând acest lucru, preşedintele chinez „a pierdut o oportunitate de a influenţa oamenii din întreaga lume”, a continuat Biden.
„La fel este şi cu Vladimir Putin”, a punctat, de asemenea, Joe Biden, referindu-se la preşedintele rus, care nici el nu a participat la reuniune.
Preşedintele Xi Jinping s-a mulţumit cu un mesaj scris, postat pe site-ul conferinţei, nefiind prevăzută de către organizatori nicio intervenţie prin videoconferinţă sau mesaj video pentru şefii de stat şi de guvern.
China a profitat de această scăpare ca să facă propaganda proastă reuniunii de la Glasgow, reproșând că preşedintelui Xi Jinping nu i s-a oferit posibilitatea de a se adresa prin legătură video, fiind astfel nevoit să trimită o declaraţie scrisă în care Xi a îndemnat ţările să-şi „întărească încrederea reciprocă şi cooperarea”. Cum ar veni: S-a rezolvat, nu se poate!
De 26 ani ne aflăm în al doisprezecelea ceas
Chestiunea asta cu salvarea planetei, chiar cu prețul dispariției celei mai mari părți din omenire, este una dintre multele marote neomarxiste, propagate zeci de ani în universitățile americane de top și astfel răspândite în întreaga lume, care au îndoctrinat deja prea multe minți înfierbântate, ca să mă exprim elegant.
Cel care a spus clar, la Glasgow, că frazele dramatice care avertizează asupra a cât de critică este situaţia nu prea mai sunt luate în seamă, după ce au mai fost rostite şi la Durban, în Cancun, în Copenhaga – adică în locaţiile conferinţelor anterioare ale ONU, a fost János Áder, preşedintele ungar.
„Și, astfel, devine dificil să convingem electoratul asupra faptului că ne aflăm, deja de 26 ani încoace şi în mod continuu, în al doisprezecelea ceas. Este dificil să vorbim despre consultări de succes, dacă situaţia – în cazul de faţă, concentraţia de dioxid de carbon din atmosferă – continuă să se deterioreze.
Cu toate acestea, în ultimii 25 de ani, concentraţia de dioxid de carbon din atmosferă a tot crescut; din păcate, a făcut-o chiar şi după încheierea Acordului de la Paris privind schimbările climatice”, a pus Adler punctul pe i.
Greta a folosit cuvinte interzise de Google
Nici chiar Greta Thunberg (foto), „unul dintre adevărații lideri ai lumii”, cum a numit-o actorul Leonardo DiCaprio, activist cunoscut de mediu, care a donat milioane de dolari acestei cauze, nu se mai lasă înșelată, ea strigându-le șefilor de stat și de guverne, dintr-un parc aflat în apropierea sălii de conferințe, să-și bage măsurile climatice preconizate... într-un loc rușinos.
Dincolo de vorbele mari, faptele i-au dat de gol pe cei care tot pun în scenă piesa despre lupta cu schimbările climatice:
- Premierul britanic, după ce a îndemnat la eforturi împotriva încălzirii globale în timpul Conferinţei de la Glasgow, s-a întors la Londra cu avionul, mijloc de transport mult mai poluant decât trenul, obligând biroul său de presă să formuleze justificări.
- Alţi lideri au fost de asemenea criticaţi pentru mijloacele lor de deplasare neecologice, în special preşedintele american Joe Biden, al cărui convoi la G20 de la Roma a totalizat peste 80 de vehicule, printre care maşina sa oficială cu un consum extrem de mare, supranumită The Beast.
- Aviaţia este în colimatorul apărătorilor de mediu, însă mulţi dintre cei care au ales trenul pentru a merge la COP26 duminică au folosit acest mod de deplasare mult mai poluant, din cauza unei întreruperi, duminică, a traficului feroviar între Londra şi Glasgow, în urma prăbuşirii unui copac.
- ONU, organizatoarea summitul COP26 de la Glasgow și vârful de lance la nivel mondial împotriva oricărui tip de discriminare, real sau imaginar, a fost făcută de râs de ministrul israelian al energiei, Karine Elharrar
Ea nu a putut să participe luni la summitul de la Glasgow din cauza faptului că transportul care i-a fost oferit nu era accesibil cu scaunul cu rotile.
Karine Elharrar a declarat, într-un interviu pentru postul israelian Channel 12, că nu a putut ajunge la locul de desfăşurare a conferinţei din cauză că singurele opţiuni de a se deplasa de la locul de adunare erau mersul pe jos sau îmbarcarea într-un autocar ce nu era adaptat pentru un scaun cu rotile.
„Este trist că Naţiunile Unite, care promovează accesibilitatea pentru persoanele cu dizabilităţi, în 2021 nu se preocupă de accesibilitatea la propriile sale evenimente”, a scris ea pe Twitter.
„Colonialismul carbonului”
Preşedintele socialist al Boliviei, tovarășul Luis Arce, după ce a ascultat discursurile omologilor săi din țările bogate, le-a spus-o verde în față: Ceea promovează acum, la Glasgow, ţările dezvoltate este de fapt „un nou proces de recolonizare mondială'”, pe care marxistul pe stil vechi l-a denumit „colonialismul carbonului”.
„Ele (țările dezvoltate – nota EVZ) încearcă să impună propriile reguli ale jocului în negocierile climatice pentru a alimenta noul sistem capitalist verde şi încurajând ca noi, ţările în dezvoltare, să ne asumăm aceste reguli ale jocului fără a avea vreo altă opţiune'', a continuat preşedintele Boliviei.
Propunerile „periculoase” ale UE
Premierul ceh Andrej Babis s-a folosit de COP26 pentru a ataca ceea ce el anumit propunerile "periculoase" ale UE.
„Acesta nu este un acord, ci o ideologie”, a spus el, precizând că astfel de măsuri îi vor afecta pe cetăţeni prin scumpirea combustibililor fosili.
Luată de avântul neomarxist, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, tocmai anunțase că Uniunea Europeană doreşte să extindă taxarea emisiilor de CO2 pentru a cuprinde și pe cele rezultate din încălzirea clădirilor şi din transporturile rutiere.
În UE funcţionează din anul 2005 o piaţă de tranzacţionare a emisiilor de CO2 în cadrul căreia circa 11.000 de fabrici şi 500 de companii aeriene trebuie să plătească, pentru fiecare tonă de CO2 emisă peste un anumit prag, circa 60 de euro.
Iohannis, cu mâța-n sac
Să revenim la șeful statului român. Klaus Iohannis s-a lăudat la Glasgow că, din 1989 până în 2019, emisiile de gaze cu efect de seră ale României au scăzut cu 64%:
„Avem una dintre cele mai scăzute rate de emisii pe cap de locuitor din Uniunea Europeană. Între 1990 și 2019, România și-a redus și intensitatea emisiilor de CO2 pe unitatea de PIB cu 77%, o rată mai mare decât dublul mediei globale. Suntem angajați să facem și mai mult!”.
Evident că președintele român a „uitat” să precizeze că „meritul” acestui „succes” revine DEZINDUSTRIALIZĂRII țării și nu vreunor politici nemaipomenite…
De altfel, Greenpeace l-a taxat imediat:
„ Aveți dreptate, domnule președinte. Emisiile au scăzut, dar acest lucru nu s-a întâmplat în urma eforturilor României pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, ci este - în mare parte - rezultatul prăbușirii economice post-decembriste.
Puteți să ne arătați un plan care a dus la această scădere?
Domnule președinte, România nu are o strategie națională actualizată privind schimbările climatice, iar planul de acțiune care însoțește această strategie a expirat anul trecut și nu a fost pus nimic în loc.
De asemenea, România nu este un partener european bun, pentru că nu are încă o strategie pe termen lung pentru reducerea gazelor cu efect de seră, așa cum a promis că va face până la finalul lui 2020.
Suntem în aer, domnule președinte!”.
În loc de concluzie
Presa internațională a remarcat cea mai mare ironie de la COP26: Deși a fost un eveniment dedicat combaterii poluării, sute de invitați au ajuns și au plecat de la Glasgow cu avioane private, ceea ce înseamnă emisii foarte mari de carbon.s