După o pauză destul de mare, Lumința Velciu revine pe micul ecran cu o nouă emisiune, total diferită față de ceea ce a propus până acum. Despre „Luminița de la miezul nopții”, dar și despre ce face moderatoarea tv înafara filmărilor, ne povestește chiar ea într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Evenimentul Zilei.

EVZ: Am citit despre dumneavoastră că de fapt sunteți avocat de meserie. Care a fost momentul când ați decis să renunțați la avocatură în favoarea jurnalismului?

Luminița Velciu: Am intrat în Televiziunea Română în martie 1990 venind din postura de jurisconsult la o întreprindere din Călărași unde am primit repartiția în vara lui 1989 la absolvirea Facultății de Drept din București. După 4 ani de emisiuni pentru tineret și divertisment, în 1994 Cornelia Rădulescu și Radu George Serafim mi-au făcut onorata propunere să realizez o emisiune de educație juridică „Zodia Balanței” pe TVR2 tocmai pentru că eram jurist. În mod paradoxal, postura de jurnalist m-a condus, de fapt, la avocatură! În noiembrie 1994 am dat examen de intrare în profesie. În iulie 1995 am decis să mă înscriu în Baroul București, iar în 1998 mi-am susținut și examenul de definitivat. Timp de 10 ani am profesat în paralel. Din experiența de avocat s-a născut, în 1999, emisiunea „Recurs la morală”. În 2006 m-am oprit pentru 15 ani, timp în care întâmplările personale m-au obligat să rămân conectată cu sala de judecată. Acum se impune să revin.

Cunoscuții sau familia vă mai cer sfaturi cu privire la problemele juridice?

Foarte des.

V-ați mai întoarce pe culoarele tribunalelor?

Prin forța împrejurărilor nu le-am părăsit niciodată. Acum deja m-am reîntors.

De ce „Luminița de la miezul nopții”? Care este, de fapt, mesajul din spatele acestui titlu de emisiune?

M-am jucat cu numele meu. „Luminița de la capătul tunelului” a ajuns din ce în ce mai mult o himeră îndepărată. Cred că noaptea, care e un sfetnic bun, trebuie să fie momentul de inspirație personală în care să ne lămurim despre ceea ce ni se întâmplă și despre ce avem de învățat. Când în case se sting luminile, la noi în studio ele se aprind. Dacă deschid televizoarele, oamenii își pot „lua lumină” de la invitații mei care sunt oameni optimiști, puternici, încercați de viață, plini de povești și de experiențe gata de împărtășit. Mi se pare de-a dreptul magic!

Cum reacționează telespectatorii? Sunt mulți insomniaci care vă urmăresc și vor să stea de vorbă?

Nu știu dacă sunt mulți, dar telefoanele sună tot timpul. Cred că telespectatorii aveau nevoie de o astfel de alternativă de program tv în care să așeze puțin între paranteze grijile nesfârșite ale zilei.

„Luminița de la miezul nopții” este o emisiune de suflet care are ca scop să-i ajute pe oameni să iasă de sub imperiul spaimelor, al informațiilor care ne îngrozesc în ultima vreme. Ce vă sperie pe dumneavoastră?

Așa cum am spus în emisiunea de deschidere, pe mine nu mă sperie absolut nimic. Sunt o ființă defectivă de sentimentul de frică.

Cum ați fost din punct de vedere psihic în perioada de lockdown? Și în perioada asta destul de incertă pentru noi toți?

Imediat ce a început acea perioadă de izolare m-am mutat pe pagina de facebook a emisiunii „Recurs la morală” și mi-am dedicat toată priceperea jurnalistică scrierii unor texte de îmbărbătare, provocării și consemnării mărturiilor de la distanță și tot ce am știut să fac pentru ca oamenii să nu clacheze și să conștientizeze că este o etapă care va trece și, dincolo de ea, doar cei care construiesc proiecte durabile vor putea merge mai departe. Cum sunt psihic? Așa cum am fost mereu: o stâncă pe care o mângâie valurile răscolite de furtuni și care rămâne acolo după ce iese din nou soarele.

Dezbateți în emisiune tot felul de subiecte actuale. Cum le alegeți?

Nu aleg subiectele, aleg oamenii. Oamenii dau temele, ei sun magnetul care adună „pilitura de fier”. Eu mă declar de mult timp un colecționar de oameni.

Credeți că a devenit depresia o boală a mileniului, sau mulți se folosesc de asta pentru a scăpa din diverse situații? Vă întreb asta pentru că, din punctul meu de vedere, cred că multe persoane se agață de o așa-zisă depresie pentru a deveni leneși, a nu mai merge la muncă și a aștepta ajutor.

Eu sunt un om fericit pentru că nu judec pe nimeni. Ce drept am eu să pun etichete sau verdicte? Nu sunt psihiatru să răspund competent la întrebarea dacă depresia este o boală a mileniului. Constant că mulți oameni au reacții din ce în ce mai ciudate în fața factorilor de stres și nu e deloc îmbucurător să văd că aleg să cadă în loc să aleagă să se ridice. Dar nu pot judeca. Există o multitudine de cauze pentru care oamenii clachează. Cred că una dintre cele mai importante este aceea că nu au avut decepții la vârste fragede, sau au fost ocrotiți de eșec, sau au venit în familii în care problemele sufletești nu au contat din nenumărate motive. Nu mă pot pronunța asupra mimării depresiilor în favoarea unei stări de lene, dar dacă asta se întâmplă nu pot avea decât un sentiment de compasiune pentru ființele întregi care aleg o astfel de cale.

Ați avut doar emisiuni nocturne. Cum v-a fost afectat stilul de viață din pricina filmărilor târzii?

În urmă cu 22 de ani, în prima „legislatură” sau „stagiune”, cum vreți să-i spuneți, a emisiunii „Recurs la morală” intram pe post în direct din sala de judecată a Palatului de Justiție la ora 23! În direct! Cu public! Duceam publicul acasă cu autobuze speciale de la RATB pentru că nu mai circula nimic la ora 12 noaptea când se termina emisiunea. Nu e nimic nou pentru mine, de regulă am fost pusă să creez conținut jurnalistic „pe viu” în puterea nopții. Poate pentru că mă cheamă Luminița?! Acum este cumva diferit pentru că închid grila zilei de ieri și o deschid pe cea de mâine. În timpul săptămânii dorm destul de puțin pe noapte. Dar în weekend mă prinde ora 3 din noapte încă trează și mă bucur că am timp să citesc. E o schimbare de biortim, eu sunt de fel o matinală, tot ce am scris și învățat frumos și trainic s-a petrecut la ora 4 de dimineață, pentru că mă culcam la 10 seara ca să mă pot trezi. Când emisiunea nu va mai fi, voi reveni la acest program. Dar acum ales să fac asta și o fac plină de bucurie!

Ce faceți atunci când nu sunteți la filmări? În timpul liber cae sunt pasiunile dumneavoastră?

Nu prea am timp liber. Am îndatoriri casnice precum orice femeie, lucruri care rămân, firesc, în urmă, din cauza acestui program profesional încărcat. Mă ocup cu bucurie de „Prăvălia de la colţ”, un proiect de suflet cu deviza „la noi găseşti obiecte cu poveşti” construit în urmă cu un an, când pământul se „scufunda” în derute şi depresii. Acolo este un loc luminos şi binecuvântat de unde îmi iau lumină, bucurie şi inspiraţie şi unde mă pot întâlni cu oamenii care vor să vină să mă vadă şi să primească puţin din luminiţa care sunt eu.