La 90 de ani, nepoata lui Arsenie Boca a trăit două miracole. A supraviețuit unor grele încercări după ce a stat o lună în comă

La 90 de ani, nepoata lui Arsenie Boca a trăit două miracole. A supraviețuit unor grele încercări după ce a stat o lună în comă

Nepoata lui Arsenie Boca s-a simțit toată viața protejată de unchiul ei și a trecut, recent, prin două grele încercări legate de problemele de sănătate.

Zoe Dăian, nepoata lui Arsenie Boca, cel considerat Părintele Ardealului, a trăit, la vârsta de 90 de ani, o vindecare ce poate fi considerată miraculoasă. Femeia a învins o formă severă de COVID-19 şi a supraviețuit și unui atac cerebral, în urma căruia a stat în comă mai mult de o lună.

Nepoata lui Arsenie Boca a trecut peste coronavirus și un atac cerebral

Femeia a afirmat că unchiul ei i-a rămas aproape şi după moarte și a ajutat-o astfel să treacă peste un divorţ. Și-a crescut și educat singură fata, care ulterior s-a stabilit în Grecia și lucrează ca asistentă medicală. Nepoata Zoei Dăian locuiește în aceeași țară și a devenit arhitect.

„Îl tot chemau şi pe el, la nunţi, că părinţii mei au cununat mulţi tineri. Dar el nu voia să se ducă. «Mărioară, eu nu sunt pentru viaţa asta. Voi mergeţi liniştiţi, eu am grijă de Zoe», îi spunea mamei”, a spus Zoia Dăian, vorbind despre unchiul ei, Arsenie Boca, pentru ebihoreanul.ro.

S-a născut în anul 1930, în comuna Buteni, din judeţul Arad, acolo unde tatăl ei era învăţător şi director al şcolii.

„A vrut să stea cu tata. Avea 14 ani când a ajuns la noi în casă”

„Bunica mea din partea tatălui, Ana Boca, a fost soră cu tatăl lui Zian (n.r. - numele de botez al lui Arsenie Boca). Iar tatăl meu, Vasile Crucin, a ţinut foarte mult la el, chiar dacă era o diferenţă de vârstă de 8 ani între ei. Când părinţii lui au divorţat, iar apoi tatăl lui - cu care a rămas - a murit, Zian nu a vrut să se mute la bunicii unde locuia şi mama lui. A vrut să stea cu tata. Avea 14 ani când a ajuns la noi în casă. Eu m-am născut abia după 6 ani”, a mai povestit nepoata lui Arsenie Boca, pentru sursa citată.