Dublă blocadă din partea justiţiei şi poliţiei din Grecia împotriva negaţioniştilor coronavirusului care fac plângeri împotriva profesorilor
- Andrei Ilinca
- 23 septembrie 2021, 13:20
I EFIMERIDA (Grecia), 22 septembrie 2021 - Ministerul Justiţiei şi cel pentru Protecţia Civilă din Grecia au dat dovadă de reacţie rapidă în problema generată de aducerea la audieri a unor cadre didactice, ca urmare a plângerilor formulate de părinţi negaţionişti ai coronavirusului.
În urma intervenţiei ministrului pentru protecţia civilă, Takis Theodorikakos, poliţiştii nu vor mai aduce la audieri cadrele didactice împotriva cărora sunt formulate plângeri pentru că cer respectarea normelor stabilite împotriva coronavirusului. În acelaşi timp, sunt operate schimbări în Codul Penal pentru exceptarea de la procedura prinderii în flagrant în cazul plângerilor formulate împotriva cadrelor didactice şi a medicilor din cauză că impun respectarea măsurilor sanitare.
Această modificare este gata şi urmează să fie depusă vineri, împreună cu toate modificările aduse Codului Penal, în dezbatere publică, pentru contracararea multitudinii de plângeri şi acţiuni intentate de antivaccinişti. Între timp, conform unor informaţii sigure, până la votarea proiectului de lege respectiv este aşteptată o circulară a Curţii Supreme împotriva negaţioniştilor şi a depunerii de plângeri pe bandă rulantă de către aceştia.
Plângeri şi agresiuni asupra cadrelor didactice din partea unor părinţi negaţionişti
Reamintim că în încercarea lor de a aplica legea şi de a-i proteja pe elevi, cadrele didactice au probleme cu părinţii negaţionişti care îşi continuă atacurile împotriva lor.
Ultimul incident a fost semnalat la Salonic, unde, ieri, un tată a dat năvală în şcoală, a ameninţat cadre didactice şi a îmbrâncit-o pe directoarea şcolii. În urma incidentului toţi cei implicaţi au fost duşi la audieri. Cu toate că împotriva tatălui s-a întocmit un dosar de urmărire penală pentru perturbarea ordinii într-o instituţie publică, astăzi acesta a mers din nou la şcoală pentru a depune plângere împotriva directoarei şcolii, căreia îi cere o despăgubire în valoare de 2,7 milioane de euro.
(De fapt, părintele respectiv pretinde că îi aplică directoarei şi celorlalte cadre didactice o amendă, în urma unui contract de revocare a autorităţii statului inspirat de o pagină de internet a "Cetăţenilor greci autohtoni", care oferă "informaţii" despre procedura prin care un grec poate revoca statul din calitatea de reprezentant al său şi se poate desemna pe sine însuşi drept singurul împuternicit să încheie contracte sociale cu alţi oameni pentru a decide ce va fi valabil cu privire la viaţa şi averea sa!
Părintele respectiv contestă obligaţia impusă copiilor, printr-o hotărâre de guvern, de a se prezenta la şcoală cu mască şi rezultatul negativ al unui self test pe care elevii trebuie să-l efectueze de două ori pe săptămână, argumentând că sunt încălcate drepturi constituţionale fundamentale n.trad.)
Sprijin deschis pentru cadrele didactice şi din partea ministrului educaţiei
Şi ministrul educaţiei, Niki Kerameos, a subliniat astăzi că încă de anul trecut "am adoptat o dispoziţie prin care îi protejăm din punct de vedere juridic pe dascălii noştri. În acelaşi timp, colaborăm cu Ministerul Protecţiei Civile şi Ministerul Justiţiei în aceste probleme".
Intervenţie din partea procuraturii cu privire la antivacciniştii care fac plângeri împotriva profesorilor
Ieri, procurul-şef adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă, Evangelos Zacharis, a dat o dispoziţie către procurorii de pe lângă Curţile de Apel şi Judecătorii să investigheze dacă există infracţiuni ce ar trebui urmărite penal comise de antivacciniştii-negaţioniştii care fac plângeri împotriva profesorilor.
Procurorul le-a cerut colegilor săi ca, având în vedere gravitatea problemei, să se ocupe cu celeritate de aceste cazuri şi să investigheze dacă acţiunile antivacciniştilor - negaţioniştilor constituie fapte penale şi, în caz afirmativ, să acţioneze conform legii. El face de asemenea apel ca, dată fiind gravitatea problemei, intervenţia lor să fie continuă, cu scopul respectării legilor şi protejării sănătăţii publice.