Ionuț Dolănescu și Maria Ciobanu se pun la adăpost în fața unui posibil lockdown. Decizia luată de cei doi artiști

Ionuț Dolănescu și Maria Ciobanu se pun la adăpost în fața unui posibil lockdown. Decizia luată de cei doi artiști

Pentru a evita situația creată de un nou posibil lockdown adoptat în România, Ionuț Dolănescu își ia familia și pleacă în Statele Unite ale Americii (SUA).

Ionuț Dolănescu vrea să plece din România și să se mute în Statele Unite ale Americii (SUA). Artistul este speriat de perspectiva de lockdown, o măsură ce ar putea să fie impusă de autoritățile din țară, în condițiile în care cazurile de infectare cu coronavirus se înmulțesc de la zi la zi. Așa că Ionuț Dolănescu vrea să-și ia familia și să plece în America, acolo unde are prieteni care l-au îndemnat să facă această mutare.

Ionuț Dolănescu pleacă din România ca să nu fie forțat să suporte un eventual lockdown

„Decizia mea este aproape luată. Dacă ne aşteaptă o nouă perioadă de stat în casă, atunci îmi iau soţia şi copiii şi mă întorc în Statele Unite. Voi îmbina utilul cu plăcutul, fiindcă oricum am acolo nişte proprietăţi de a căror stare de lucru trebuie să mă mai interesez şi eu.

Am vorbit deja cu nişte amici de acolo şi situaţia e mult mai relaxată. Inclusiv autorităţile par ceva mai relaxate, dar şi oamenii, în general. Am o casă în oraşul Orlando, dar şi alte proprietăţi.

Iar Disneyland e destul de aproape, ca şi alte zone turistice, aşa că copiii nu vor duce lipsă nici de distracţie, nici de şcoală!”, a declarat Ionuț Dolănescu pentru impact.ro.

Și Maria Ciobanu are de gând să plece în America. Artistei îi priește mai mult clima de peste Ocean

De asemenea, și mama sa, Maria Ciobanu, se gândește să ajungă în America. Mai ales că îi priește mai mult clima din SUA. „Aş fi doar la şase ore de zbor şi de mama, şi de sora mea, aşa că totul pare să încline balanţa spre această variantă. Mai ales că mama urmează să se întoarcă, undeva la începutul lunii octombrie şi ea în Statele Unite ale Americii, fiindcă clima de acolo e mult mai potrivită pentru ea”, a mai anunțat Ionuț Dolănescu.